Închide

45% dintre fermierii români sunt în imposibilitatea de a-şi achita datoriile

Avatar
Fermier Ucraina

Foto: Reuters/Gleb Garanich

Timp de citire: < 1 minut

Importurile de cereale din Ucraina şi Republica Moldova vor fi permise doar fermierilor şi procesatorilor români şi vor fi posibile doar pe bază de licenţă, a anunţat, miercuri, ministrul Agriculturii, Florin Barbu.

„Importurile de cereale din Ucraina şi Republica Moldova vor fi permise doar fermierilor şi procesatorilor români şi vor fi posibile doar pe bază de licenţă. Aşa cum am promis, protejăm producţia românească şi munca fermierilor români. Actul normativ este gata şi va fi aprobat de Guvernul României”,

a scris ministrul Agriculturii pe pagina sa de Facebook, scrie Agerpres.

Mecanismul de autorizare a operatorilor economici români pentru importul de grâu, porumb, seminţe de floarea soarelui şi rapiţă din Ucraina şi din Republica Moldova a fost publicat marţi în transparenţă decizională pe site-ul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Instituirea acestor măsuri de reglementare a importurilor de produse agricole din Ucraina sau Republica Moldova a fost necesară având în vedere faptul că războiul de agresiune din Ucraina a generat un impact major asupra operaţiunilor de transport maritim în porturile ucrainene de la Marea Neagră, de unde se efectuau aproximativ 90% din exporturile de cereale şi seminţe oleaginoase ale Ucrainei, context în care România a facilitat importul şi tranzitul la nivelul UE a 65% din produsele agricole de origine Ucraina.

Acestea, cumulat cu efectele indirecte, respectiv creşterea substanţială a preţurilor inputurilor, au dus în prezent la situaţia în care circa 45% dintre fermierii romani să fie în imposibilitatea de a-şi achita datoriile pentru inputuri şi rate scadente în septembrie, respectiv octombrie 2023, din cauza preţurilor foarte mici încasate pe produsele agricole (grâu, orz, rapiţă, floarea soarelui şi porumb), care nu au acoperit costurile de producţie foarte mari.

scroll to top