Închide

A început bătălia legală dintre Moderna şi Pfizer-BioNTech pentru brevetele asociate vaccinurilor anti-COVID-19

Avatar
A vial of Moderna's COVID-19 vaccine.

Fotografie de Ian Hutchinson pe Unsplash

Timp de citire: 2 minute

Companiile farmaceutice Moderna şi Pfizer-BioNTech se vor înfrunta în tribunale din Londra şi din alte oraşe în procese care privesc paternitatea şi dreptul de a utiliza tehnologia ARN mesager, care a fost crucială în dezvoltarea vaccinurilor lor anti-COVID-19, informează AFP, citată de AGERPRES.

Un astfel de proces se va deschide marţi la Londra, unde compania americană Moderna acuză partea adversă că a încălcat două brevete europene asociate cu vaccinul său dezvoltat împotriva coronavirusului SARS-CoV-2.

Înalta Curte din Londra va analiza „încălcările şi validitatea brevetelor EP 949, respectiv EP 565”, potrivit unei declaraţii făcute de un purtător de cuvânt al companiei Moderna.

Audierile au început la ora locală 10:30 şi ar trebui să dureze până în data de 15 mai.

„Moderna este convinsă de amploarea şi soliditatea tehnologiei sale, care este protejată prin numeroase brevete”, a adăugat reprezentantul companiei americane.

Gigantul american Pfizer şi compania germană BioNTech au răspuns acuzaţiilor formulate de Moderna spunând că brevetele în cauză nu sunt valide.

Un al doilea proces se va deschide pe 2 mai, în care Pfizer şi BioNTech contestă angajamentele asumate de Moderna în timpul pandemiei de coronavirus de a nu da în judecată laboratoare care folosesc tehnologia sa aflată la baza vaccinurilor utilizate în lupta împotriva pandemiei.

Un purtător de cuvânt de la Moderna a explicat că laboratorul american şi-a asumat acel angajament în perioada cea mai acută a pandemiei, dar a amendat ulterior angajamentul, în martie 2022.

De altfel, Moderna s-a angajat să nu deschidă procese privind producţia de vaccinuri bazate pe tehnologia sa împotriva pandemiei de COVID-19 contra ţărilor sărace, însă, potrivit producătorului american, litigiile sale în curs de desfăşurare vizează ţările bogate, cum ar fi Statele Unite şi ţări din Europa, unde o astfel de procedură a început deja în Belgia.

Moderna a deschis procese încă din august 2022 împotriva Pfizer şi BioNTech în Statele Unite şi Germania.

Într-un comunicat de presă, un purtător de cuvânt de la BioNTech a subliniat că Moderna a iniţiat proceduri judiciare în Statele Unite, Irlanda, Germania şi Ţările de Jos, rămase deocamdată fără succes.

Alianţa Pfizer-BioNTech şi Moderna au fost printre primele companii farmaceutice din lume, alături de grupul britanic AstraZeneca, care au lansat pe piaţă vaccinuri dezvoltate împotriva noului coronavirus, o performanţă care le-a adus încasări de miliarde de dolari.

Cele două companii americane şi cea germană folosesc tehnologia avangardistă denumită ARN mesager, în timp ce producătorul britanic a optat pentru o formulă mai clasică.

scroll to top