A1: Cel mai mare contract de infrastructură rutieră din istoria României a fost adjudecat

,
Autor:    -  
automobile, highway, road
Fotografie de ulleo pe Pixabay

Timp de citire: 2 minute

Ca urmare a finalizării procesului de evaluare a ofertelor, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a comunicat rezultatul procedurii de atribuire a contractului pentru proiectarea și execuția secțiunii 3 a autostrăzii A1 Sibiu – Pitești, pe tronsonul 3, Cornetu – Tigveni. Ofertantul desemnat câștigător este Asocierea Astaldi/WEBUILD SPA – TANCRAD SRL, cu prețul de 5.323.767.251,00 Lei fără TVA, potrivit unui comunicat de presă al companiei.

Sursa de finanțare pentru construcția tronsonului o reprezintă fondurile europene nerambursabile. Contractul are o perioadă de proiectare ofertată conform factorului de evaluare de 12 luni și o perioadă de execuție de 45 de luni.

Perioada de garanție a lucrărilor ofertată este de 120 de luni.

Traseul are o lungime de 37.4 km

Principalele lucrări ale tronsonului 3 din A1, de la Cornetu la Tigveni, pe care asocierea va trebui să le execute sunt:

  • 95 de poduri și pasaje;
  • tunel cu două galerii independente, în lungime de 1.7 km/galerie;
  • nod rutier la Cornetu și nod rutier la Văleni;
  • ecoduct în zona localității Călinești.

Semnarea contractului de achiziție publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații și respectiv după soluționarea contestaților sau plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire, mai precizează CNAIR.

Autostrada Sibiu – Piteşti, cu o lungime de peste 122 de km, este împărțită în 5 Secțiuni, dintre care 4 au deja contracte semnate, singurul care rămăsese pe dinafară, până acum era Secțiunea 3:

  • Secțiunea 1: Sibiu – Boița (14,15 km), se află în execuție și are ca termen contractual de finalizare anul 2023.
  • Secțiunea 2: Boița – Cornetu (31,33 km), se află în faza de proiectare. Termenul contractual pentru finalizarea acestei secțiuni (parte a Tronsonului care traversează munții) este 2027.
  • Secțiunea 4: Tigveni – Curtea de Argeș (9,86 km) se află în etapa de proiectare și trebuie finalizată în anul 2027, potrivit contractului.
  • Secțiunea 5: Curtea de Argeș – Pitești (30,35 km) este în faza de execuție și trebuie finalizată în anul 2025.

Autostrada Sibiu-Pitești, parte a Coridorului 4 Paneuropean (Rin-Dunăre) va conecta Centrul şi Vestul României cu reţeaua europeană de autostrăzi.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!