Închide

ANALIZĂ The Economist | Austria nu o duce bine între scandalurile răsunătoare de corupție și dependența de rușii perdanți

Avatar
Putin Kneissl Tw1

Valsul Austriei cu Rusia, în pași de supunere tacită. Foto: Twitter

Timp de citire: 4 minute
  • Dacă aveți norocul să luați contact cu labirintul cancelariei federale austriece, s-ar putea să ajungeți într-o mică încăpere folosită sporadic pentru conferințe de presă. Doar covorul de pluș și candelabrele strălucitoare trădează gloriile trecute ale Kongresssaal-ului.
  • Din septembrie 1814 până în iunie 1815, împărați, duci și ambasadori diverși s-au înghesuit înăuntru în încercarea de a restabili ordinea continentală în urma războaielor lui Napoleon.
  • Congresul de la Viena s-a transformat într-o orgie de nouă luni de baluri mascate și banchete somptuoase, cu întreruperi ocazionale pentru discuții diplomatice. Prin echilibrarea abilă a puterii între națiunile rivale, acordul a menținut (în mare parte) pacea în Europa timp de aproape un secol.

Cândva centrul unui imperiu care se întindea din Italia până în Ucraina, Viena este acum doar capitala celui de-al 14-lea stat membru al UE. În pofida pierderii imperiului său, în ultimele decenii, Austria a crezut că și-a găsit un rol: acela de membru al Occidentului, dar cu o relație specială cu blocul sovietic, apoi cu Rusia.

Ibizagate și scandalurile de corupție răsunătoare

Strategia a avut o anumită rațiune dubioasă – cel puțin până când Vladimir Putin, această copie nereușită a lui Napoleon Bonaparte, a lansat o invazie eșuată la scară largă în Ucraina în urmă cu un an. Dar de atunci lucrurile în Austria s-au înrăutățit în mod constant. O serie de scandaluri de corupție a continuat aproape neîntrerupt din 2019. Încrederea în corpul politic al țării s-a prăbușit: cancelaria s-a schimbat de cinci ori în ultimii șase ani, o rată pe care nici măcar Italia sau Marea Britanie nu au reușit să o egaleze.

Problemele interne ale Austriei au legături cu Rusia. În 2019, apare ceea ce presa numea Ibizagate: o scurgere de informații video l-a arătat pe vicecancelarul de atunci, Heinz-Christian Strache, relaxându-se în Ibiza cu ceea ce el credea că este nepoata unui om de afaceri pro-Kremlin. În clipul compromițător, Strache, pe atunci și lider al Partidului Libertății (FPÖ), care atacă migranții, a sugerat că noii săi amici ar trebui să preia cel mai popular tabloid austriac și să îl transforme într-o portavoce a dreptei dure; în schimb, li s-ar acorda contracte guvernamentale suculente. Ca și cum ar fi vrut să-și demonstreze punctul de vedere, dl. Strache a adăugat:

“Avem decadență în Occident”.

Investigațiile oficiale care au urmat au dezvăluit o adevărată păpușă matrioșka de infracțiuni de stat interconectate. Mesajele text trimise de granzii politici ar fi descris o imagine a unei elite de clan care se complace în orice, de la finanțarea dubioasă a partidelor până la plasarea prietenilor în locuri de muncă profitabile, mituirea jurnaliștilor sau direcționarea autorităților fiscale în avantajul lor. Zeci de personalități de top din politică, afaceri și mass-media sunt anchetate.

Scandalurile l-au antrenat și pe Sebastian Kurz, un copil-minune al politicii, care a demisionat din funcția de cancelar în octombrie 2021, la doar 35 de ani (acum lucrează pentru o firmă din Silicon Valley și neagă orice abatere). Acesta a fost nevoit să plece sub presiunea publică după ce a negat până în ziua de azi acuzațiile de încercări de mituire a presei care ar fi trebuit să-l prezinte mai relevant în sondajele de opinie de altfel defavorabile.

“În Austria există de mult timp sentimentul că am putea îmbrățișa ursul rus”,

spune Thomas Hofer, analist politic din Viena, citat de The Economist.

După ce a evitat cu greu să se afle de partea greșită a Cortinei de Fier -la fel ca Germania, Austria a fost împărțită după cel de-al doilea război mondial, dar trupele sovietice au plecat în 1955-, aceasta s-a văzut ca o punte de legătură între blocurile rivale.

Austria neutră, o țară vest-europeană rar întâlnită în afara NATO, a jonglat pe câmpul geopolitic în avantajul său. În 1968, a devenit prima țară occidentală care a importat gaz sovietic, inspirând Germania și altele mai târziu. O înclinație antiamericană în rândul populației a ajutat la justificarea încurcăturilor de afaceri din lumea blocului estic.

Din punct de vedere politic, legăturile cu Moscova puteau uneori doar să ridice sprâncenele, ca în 2018, când deținătoarea portofoliului Externelor de la Viena, Karin Kneissl, a valsat vesel cu cel mai de seamă invitat, Vladimir Putin, la propria nuntă (foto), chiar dacă alte țări occidentale impuseseră deja sancțiuni Rusiei pentru invadarea Crimeii în 2014.

În plus, a părut de-a dreptul dubios când foști cancelari au acceptat locuri de muncă plătite gras în cadrul unor mari concerne energetice și feroviare rusești. Se zvonește că Viena este plină de spioni ruși: la un moment dat, serviciile de informații austriece au fost considerate atât de compromise încât aliații lor europeni au refuzat să le împărtășească informații.

Podul spre nicăieri

Războiul a determinat mai multe țări europene să își regândească modul de viață. Finlanda și Suedia s-au grăbit să se alăture NATO; Germania a renunțat la gazul rusesc și își consolidează forțele armate.

În ceea ce o privește, Austria s-a dovedit a fi lentă în a se orienta. Este adevărat, a semnat sancțiuni extinse ale UE și a promis că va cheltui mai mult pentru apărare. Dar rămâne atașată ideii de neutralitate, ceea ce o face să pară ambivalentă în timpul unui conflict despre care vecinii săi consideră că reprezintă o amenințare existențială. Importă în continuare cantități mari de gaz rusesc, invocând “obligații contractuale”. A doua sa bancă ca mărime, Raiffeisen, a generat anul trecut peste jumătate din profiturile sale din Rusia.

În aprilie anul trecut, actualul cancelar, Karl Nehammer, a devenit primul lider occidental care l-a vizitat pe invadatorul Putin de la începutul războiului, jucând fără succes cartea unui constructor de poduri între Rusia și dușmanii săi.

Austriecilor le place să se prezinte ca niște mini-germani care trăiesc într-un loc bine administrat de tip alpin. După cum merg lucrurile, o analogie mai potrivită ar putea fi mai degrabă cu Ungaria, fostul său partener în imperiu, care, sub conducerea lui Viktor Orban, s-a apropiat în mod ciudat de Rusia.

Partidul Libertății, de extrema dreaptă dură – chiar cel care a provocat Ibizagate și care păstrează legături strânse cu Rusia -contractuale chiar până în 2026! – a luat un avans considerabil în sondaje înaintea alegerilor de anul viitor. Membrii săi din Parlament au părăsit în mod ostentativ un discurs video recent al lui Volodimir Zelensky din Ucraina. Acest lucru nu este de bun augur pe termen lung.

Odinioară, Viena era locul unde diplomații se adunau pentru a calma tensiunile continentale. În schimb, s-ar putea ca în curând să contribuie la acestea.

scroll to top