Închide

API: ”Luăm ţipla de pe muzeul A3 Nuşfalău-Suplacu de Barcău şi atingem borna 1000”

Avatar
Autostrada Suplacu De Barcau Nusfalau

Foto: news.ro

Timp de citire: 2 minute

Asociaţia Pro Infrastructură anunţă că traficul pe lotul Nuşfalău – Suplacu de Barcău, pe Autostrada Transilvaniei, s-ar putea deschide în 22 septembrie. ”Luăm ţipla de pe muzeul A3 Nuşfalău-Suplacu de Barcău şi atingem borna 1000”, afirmă reprezentanţii ONG-ului.

”Luăm ţipla de pe muzeul A3 Nuşfalău-Suplacu de Barcău şi atingem borna 1000. Când? Din informaţiile noastre pe 22 septembrie, dar data poate fi mutată. Constructorul bibileşte ultimele detalii, iar descărcarea provizorie dinspre Suplacu de Barcău este şi ea gata”, au transmis, duminică, reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură, citați de news.ro.

Potrivit acestora, termenul de finalizare, februarie 2023, a fost depăşit.

”Antreprenorul general, Nurol, nu s-a mişcat rău la acest prim contract pe care l-a câştigat în România, dar nici nu a reuşit o performanţă notabilă. Mai mult, aşa cum v-am spus de nenumărate ori, am fi putut circula pe cei 13,55 kilometri dintre Nuşfalău şi Porţ încă din luna iulie, dar oficialii CNAIR au tergiversat nepermis de mult rezolvarea birocraţiei aferente descărcării provizorii”,

a mai transmis organizaţia.

Potrivit acesteia, odată cu această inaugurare, atingem borna de 1000 kilometri aflaţi în exploatare.

”Contorizăm 968,31 km de autostradă la care se adaugă cei 39,85 km de drum expres veritabil de pe DEx12 Slatina-Balş. 1008,16 km de drumuri de viteză şi… siguranţă. Aproximativ o treime din cei 3000 km cât ar trebui să avem în ţară pentru o reţea rutieră modernă”,

au mai transmis reprezentanţii asociaţiei.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi, că săptămâna viitoare vom atinge borna de 1.000 de km de autostradă, fiindcă se dă în circulaţie lotul de la Nuşfalău pe Suplacu de Barcău, pe Autostrada Transilvaniei.

El a arătat că, ”până la finalul anului viitor, minim 250 de km de autostradă vor fi daţi în circulaţie”.

scroll to top