Închide

Brandul italian de lux Prada schițează planuri de succesiune. Care sunt perspectivele de viitor?

Avatar
Prada The Galleria

Hunter Schafer este noua vedetă a campaniei Prada - The Galleria. Sursa foto: Prada.

Timp de citire: 4 minute

CEO-ul companiei Prada SpA, care deține celebrul brand omonim de lux originar din Italia, Patrizio Bertelli, se gândește la pensie și intenționează să îl numească pe fiul său Lorenzo la conducerea companiei italiene în orizontul următorilor trei ani, scrie Bloomberg. Oricum ar sta lucrurile, viitorul brandului italian nu este văzut decât în paradigma păstrării afacerii sub controlul familiei fondatoare, în ciuda unui trend contrar pe piața internațională a brandurilor de lux.

”Lorenzo are atitudinea potrivită pentru această poziție. Despre când o va prelua, asta va rămâne la latitudinea lui să decidă”, a spus Bertelli într-un interviu acordat publicației citate la Milano.

Lorenzo, în vârstă de 33 de ani, este fiul lui Patrizio Bertelli și al nepoatei mezine a fondatorului companiei, Mario Prada, Miuccia. Cei doi au colaborat și în viața profesională, încă din anii 1970, pentru a transforma compania din Milano într-unul dintre cele mai prestigioase grupuri de modă din lume.

Prada va rămâne brand independent

Planul de succesiune este cel mai clar semn dat până acum că familia fondatoare are de gând să rămână la conducere și să își păstrez controlul asupra afacerii Prada.

Compania nu intenționează să se asocieze cu niciunul dintre conglomeratele globale din industria luxului, a spus Bertelli, și nici nu caută vreun investitor financiar, pentru că nu are nevoie de capital suplimentar. Holdingul Prada, controlat de familie, deține aproximativ 80% din compania Prada, listată la bursa din Hong Kong.

”Întotdeauna am fost interesat să cumpăr, niciodată nu am fost tentat să vând. Am încă un model Vespa Primavera, alături de mine sunt și motocicletele mele Honda. Sunt și vor fi alături de mine, toate, eu nu vreau să vând nimic”, a spus CEO-ul în vârstă de 75 de ani.

Ba chiar mai mult, Bertelli crede că Prada, care operează 20 din cele 23 de facilități de producție ale companiei în țara de origine – Italia, ar putea deveni un agregator pentru micile companii italiene din industria textilă și manufacturieră.

Eventuala punere în practică a acestui plan îi va reveni lui Lorenzo, care s-a alăturat companiei în calitate de director digital în 2017, fiind numit în consiliul de administrație în luna mai a acestui an. În prezent, conduce activitățile de marketing și responsabilitate socială corporativă (CSR) ale Prada.

Prada este doar una dintre numeroasele companii italiene aflate sub controlul familiei fondatoare care s-au confruntat recent cu probleme privind succesiunea, în condițiile în care fondatorii lor sau moștenitorii acestora au ajuns la vârste venerabile și vor să își contemple liniștiți pensia. Această listă mai include nume celebre precum Leonardo Del Vecchio, care a construit imperiul Luxottica – cea mai mare companie la nivel global din industria ochelarilor – precum și brandul-fanion al modei italiene, Giorgio Armani.

Împotriva curentului

În timp ce giganți ai industriei de lux, precum francezii de la LVMH Moet Hennessy Louis Vuitton, au preluat în portofoliul lor tot mai extins mărci de modă mai mici, o mână de designeri italieni au mers contra curentului și și-au făcut planuri de supraviețuire și dezvoltare pe traiectorii independente.

Compania Armani a anunțat, în luna septembrie, că independența este esențială pentru compania italiană, iar CEO-ul de la Dolce & Gabbana, Alfonso Dolce, a declarat luna trecută pentru Bloomberg că grupul intenționează, de asemenea, să își păstreze independența, tocmai pentru a-și putea păstra și libertatea creativă.

Pentru Prada, abordarea ”go-it-alone” înseamnă păstrarea controlului familiei asupra casei de modă fondate la Milano de bunicul Miucciei, Mario, acum mai bine de un secol, în 1913, ca producător de genți, geamantane, cufere și alte accesorii de călătorie.

În ultimii 50 de ani, Patrizio Bertelli și Miuccia Prada au condus un proces impresionant de transformare a brandului într-unul cu impact la nivel global.

Ultima perioadă a fost ceva mai complicată, întrucât profiturile companiei au scăzut timp de patru ani consecutivi până în 2018, pe fondul creșterii prețurile la genți și poșete și a unei lentori în lansarea unei noi colecții sau a unui upgrade al celebrei linii Galleria, cea mai bine vândută din istoria companiei.

Anul 2019 a marca anul redresării excelente a brandului, grație succesului major pe care l-au avut noile lansări. A venit însă anul 2020, anul pandemiei, când vânzările au scăzut sub 3 miliarde de euro anul trecut, pe fondul dificultăților întâmpinate de toate marile companii de lux, din cauza închiderii transporturilor aeriene și turismului internațional.

În această săptămână, Prada a anunțat un plan de creștere a veniturilor cu aproximativ 10% pe an, pentru a ajunge la 4,5 miliarde de euro în următorii 4-5 ani, iar Bertelli a spus că veniturile și profitul din 2021 vor fi mai mari decât nivelurile atinse în 2019, cu excepția apariției unor noi ”evenimente dramatice” legate de recrudescența pandemiei.

CEO-ul companiei a reafirmat că Prada se află într-o poziție excelentă pentru a beneficia din plin de redresarea post-pandemică a cererii produselor de lux, menționând că, în perioada în care turismul a fost practic oprit la nivel global, compania a fost nevoită să-și consolideze atractivitatea pe piețele locale, ceea ce i-a pus la încercare adaptabilitatea și creativitatea.

Dacă înainte de pandemie Prada avea avantajul major al unui ”flux masiv de turiști care ne ușura mult misiunea”, de acum înainte vânzările bazate pe afluxul turistic reprezintă un fel de ”bonus”, a spus CEO-ul Bertelli.

scroll to top