Butoi cu pulbere în Orientul Mijlociu: direct sau prin interpuși, Iranul va ataca Israelul. ”Întrebarea este «când», nu «dacă»!”
Administrația Statelor Unite și aliații săi consideră ”iminentă” o escaladare a conflictului din Orientul Mijlociu, în condițiile în care Iranul – fie direct, fie prin grupări sau entități apropiate de Teheran – va lansa lovituri majore cu rachete sau drone împotriva unor ținte militare sau/și guvernamentale din Israel, transmit surse apropiate serviciilor de informații americane, citate de Bloomberg.
Atacul, care ar putea să fie purtat utilizând rachete de înaltă precizie, ar putea avea loc chiar în următoarele zile, susțin sursele, care au cerut să le fie protejată identitatea.
Pe baza evaluărilor serviciilor de informații americane și israeliene, una dintre surse a precizat că întrebarea care se pune este ”când” se va întâmpla atacul, nu ”dacă”.
Efectele deja se întrevăd
Cotațiile țițeiului Brent, indicatorul global de referință, au crescut cu peste 1% joi, trecând de 90 de dolari pe baril, în urma apariției informației. În acest an, țițeiul s-a apreciat cu 16%, pe fondul îngrijorărilor legate de extinderea conflictului în Orientul Mijlociu.
Iranul a amenințat deschis că va lovi Israelul ca ripostă pentru atacul asupra unui complex diplomatic din capitala siriană Damasc, săptămâna trecută, în care au fost uciși mai mulți înalți oficiali militari iranieni.
Israelul nu a recunoscut în mod explicit că s-a aflat în spatele acelui atac, însă poziția sa urmează un mod tradițional de abordare ambiguu care a fost utilizat și în privința operațiunilor militare desfășurate anterior în Siria sau în Liban.
Amenințări încrucișate
Potrivit informațiilor disponibile, aliații occidentali ai Israelului au fost puși la curent cu faptul că atacurile ar urma să vizeze exclusiv ținte guvernamentale și militare, nu și civile.
Sursele citate de Bloomberg au mai adăugat că oficialii americani ajută Israelul să planifice și să facă schimb de evaluări ale informațiilor. În acest context, Israelul și-a informat aliații că se așteaptă ca atacul Iranului să fie lansat înainte de o eventuală nouă ofensivă terestră israeliană împotriva Hamas în Gaza, la Rafah, însă planificarea operațiunilor nu este deocamdată clarificată.
Serviciile de informații americane și occidentale indică faptul că potențialul atac al Iranului sau al apropiaților săi nu ar urma să fie lansat neapărat din nordul Israelului, din Liban, unde se află taberele Hezbollah, aliatul Teheranului cel mai apropiat geografic de teritoriul israelian.
De partea lor, oficialii israelieni au amenințat public Iranul că, dacă se vor atinge de pământul israelian, Israelul va riposta cu lovituri asupra Iranului.
Miercuri, liderul religios suprem de la Teheran, ayatollahul Ali Khamenei, și-a repetat jurământul de a riposta Israelului pentru lovitura de la Damasc, despre care a spus că echivalează cu un atac asupra teritoriului iranian.
Pregătiri de criză
Misiunile diplomatice străine se pregătesc deja pentru potențiale atacuri, fac planuri de urgență în vederea evacuării personalului și fac provizii de urgență, a mai transmis una dintre sursele Bloomberg. Aceasta a adăugat că, deocamdată, nu are cunoștință de vreo misiune occidentală care planifică o evacuare imediată a personalului.
Deși SUA au îndemnat Israelul să ajungă la un acord de încetare a focului în Gaza, administrația Biden a semnalat, totodată, că este pregătită să sprijine țara în cazul unui atac al Iranului, fie direct, fie prin proxy.
Cât de mult s-ar putea extinde conflictul în Orientul Mijlociu?
Este încă prematur de spus dacă un potențial atac al Iranului ar transforma conflictul într-un război mai lung sau pe scară mai largă, ori va continua să fie un conflict limitat, consideră serviciile de informații.
Pe de altă parte, o lovitură iraniană directă asupra unui oraș israelian ar fi o premieră și un teritoriu neexplorat, urmând ca ostilitățile să se intensifice în mod major, cu consecințe greu de anticipat. De altfel, israelienii fac pregătiri și pentru un astfel de scenariu: săptămâna trecută, autoritățile au bruiat semnalele GPS în zona metropolitană a Tel Aviv-ului, tocmai în pregătirea unui potențial astfel de atac.
Și ambasadele israeliene din străinătate au fost puse pe o listă a potențialelor ținte ale Iranului în urma atacului de la Damasc de săptămâna trecută, iar mai multe misiuni diplomatice din întreaga lume au fost închise.
Lufthansa suspendă zborurile spre și dinspre Iran
Compania aeriană germană Lufthansa a anunțat miercuri că a suspendat zborurile către Teheran, din cauza situației din Orientul Mijlociu, care este în alertă pentru o posibile represalii iraniene după un atac aerian israelian asupra ambasadei Iranului în Siria, a anunțat agenția Reuters.
Lufthansa și filiala sa Austrian Airlines sunt singurii doi transportatori occidentali care operează zboruri internaționale către Teheran, țara fiind deservită în mare parte de companii aeriene turcești și din Orientul Mijlociu.
Semnalul cel mai clar: și Rusia le recomandă cetățenilor să plece din zonă
Ministerul de Externe al Rusiei le-a transmis cetățenilor ruși să își anuleze sau să își amâne deplasările în Orientul Mijlociu, în special în Israel, Liban și teritoriile palestiniene.
”Recomandăm cu tărie cetățenilor ruși să se abțină de la a călători în regiune, în special în Israel, Liban și teritoriile palestiniene, cu excepția cazurilor de extremă necesitate. Situația tensionată din regiunea Orientului Mijlociu persistă”, potrivit unui comunicat transmis joi dimineața de Ministerul de Externe de la Moscova, citat de Reuters.