Carlsberg și Coca-Cola își închid fabricile din Ucraina; Nestlé: ”operațiunile se desfășoară normal”
Mai multe mari companii globale care desfășoară operațiuni industriale și comerciale în Ucraina au anunțat măsuri în contextul noii situații militare din Ucraina, atacată în această dimineață de Rusia.
Gigantul mondial al industriei de băuturi răcoritoare Coca-Cola HBC și-a închis fabrica din Ucraina și a cerut personalului din țară să rămână acasă, după ce invadarea Ucrainei de către Rusia, a declarat un purtător de cuvânt al subsidiarei ucrainene pentru Reuters.
Pentru Coca-Cola, Rusia se numără printre cele mai mari piețe ale sale, iar o parte din producție se desfășoară în Ucraina.
De asemenea, producătorul danez de bere Carlsberg a anunțat că și-a oprit operațiunile la două fabrici din Kiev și Zaporijjea, din cauza escaladării conflictului din țară. Totodată, a treia fabrică pe care danezii o operează în Ucraina, la Lviv, s-a închis, la rândul său, după ce aprovizionarea cu gaze naturale a instalațiilor a fost întreruptă.
Carlsberg, al doilea cel mai mare producător de bere din Ucraina, cu o cotă de piață de 31%, a anunțat că a luat mai multe măsuri cu scopul de a se îngriji de siguranța angajaților săi din țară, a transmis un purtător de cuvânt.
”Am oprit producția la fabricile noastre de bere din Zaporijjea și Kiev și i-am informat pe angajații noștri să rămână acasă și să urmeze instrucțiunile autorităților ucrainene”, a transmis compania.
Pe de altă parte, grupul alimentar Nestlé a transmis că operațiunile sale din Ucraina funcționează normal, dar compania monitorizează situația îndeaproape, potrivit informațiilor compilate de ESM Magazine, citând agențiile internaționale de presă.
De asemenea, compania daneză de transport de marfă DSV a anunțat că și-a închis operațiunile în Ucraina, unde are aproximativ 230 de angajați. Sediul DSV din Ucraina este situat la Kiev.