Închide

Căutările de joburi au atins noi maxime istorice în luna august

Avatar
job, search, hr

Fotografie de mohamed_hassan pe Pixabay

Timp de citire: 3 minute

Căutările de joburi au atins noi maxime istorice în luna august, cu peste 700.000 de aplicări, a fost înregistrat un record absolut de activitate la nivelul ultimilor 3 ani, arată platforma de recrutare online Bestjobs.

”Căutările de joburi au atins noi maxime istorice în luna august odată cu amplificarea eforturilor oamenilor de a face o schimbare în carieră. Cu peste 700.000 de aplicări, a fost înregistrat un record absolut de activitate la nivelul ultimilor 3 ani. Rezultatele sunt cu atât mai impresionante cu cât activitatea în lunile de vară este, de regulă, minimă în recrutare, oamenii concentrându-se în special pe concedii şi timp liber”, arată platforma de recrutare online Bestjobs.

De această dată însă, numai în luna august, s-au completat peste 35.000 de CV-uri noi, cele mai multe făcând parte din categoria de candidaţi mid-level.

„Vara aceasta ne-a depăşit cu totul aşteptările în ceea ce priveşte activitatea candidaţilor. Dacă luna iulie ne-a luat prin surprindere cu un număr foarte mare de aplicări, luna august a înregistrat un nou record istoric din ultimii trei ani. Acest lucru demonstrează că oamenii au o nevoie tot mai mare de schimbare în carieră, după aceşti ani de incertitudini şi adaptare continuă, încât au fost dispuşi în număr atât de mare să-şi sacrifice concediul şi timpul liber pentru a identifica noi oportunităţi”, a declarat Ana Vişian, marketing manager bestjobs.

Totodată, joburile disponibile din categoria entry-level, în special pe cele din Retail şi Call Center/ BPO au creat o competiţie majoră între candidaţi, fiecare rol atrăgând mii de aplicări. Astfel, un job de Asistent vânzări part-time în cadrul unui cunoscut retailer de haine a atras aproape 3.000 de aplicări, în timp ce alte poziţii precum Operator introducere date (fără experienţă), Documentare/ Introducere produse în magazinul online, Call Center Officer (remote), Customer Service în limba română (remote) au adunat circa 5.000 de CV-uri fiecare. În plus, expresia „fără experienţă” a fost în topul căutărilor realizate în august pe bestjobs, cu aproximativ 20.000 de interogări.

În ciuda competiţiei din categoria de joburi entry-level, cei mai activi candidaţi au fost în luna august cei din segmentul de vârstă 25-34 de ani, care au reprezentat 35% din totalul candidaţilor. Mai vizibili decât în lunile anterioare au fost şi candidaţii 35-44 de ani, reprezentând 28% pe bestjobs. Totodată, femeile au fost şi în această lună cu mult mai numeroase decât bărbaţii.

Cele mai multe aplicări se duc către Retail, care înregistrează lunar peste 120.000, urmat de Management (100.000 de aplicări), Financiar/ Contabilitate (70.000 de aplicări) şi IT/ Telecom (peste 60.000 de aplicări).

Dintre cei care utilizează funcţia de căutare a platformei bestjobs, cei mai mulţi au vizat joburi de „şofer” (cu 30.000 de căutări), „inginer” (cu 18.000 de căutări), „manager” şi „contabil” (cu 15.000 de căutări fiecare). Şi rolurile „part-time” au apărut în căutările candidaţilor, în număr de 15.000.

Mai mult, candidaţii urmăresc în continuare oportunităţile remote, peste 35.000 de căutări fiind realizate în august după acest cuvânt-cheie. În plus, aplicările pentru poziţiile remote au depăşit 110.000 în această lună, în condiţiile în care volumul ofertelor ce presupun munca de la distanţă a rămas constant.

Ofertele din Municipiul Bucureşti au atras peste 300.000 de CV-uri în august, urmate de cele din Timiş (90.000 de aplicări), Cluj (75.000 de aplicări) şi Braşov (63.000 de aplicări).

La nivel naţional, printre companiile la care au aplicat cei mai mulţi candidaţi se numără Profi, Lidl Discount, ING România, Flanco Retail, Regina Maria şi Inditex.

bestjobs este una dintre cele mai mari platforme de recrutare online din România. În orice moment, pe bestjobs sunt peste 35.000 de joburi şi 4,6 milioane de profesionişti conectaţi la piaţa muncii.

scroll to top