Închide

CE a aprobat o schemă de ajutor de 51,5 mil. lei pentru operatorii de aeroporturi din România

Avatar
Aeroport Cluj

Foto: airportcluj.ro

Timp de citire: 2 minute

Comisia Europeană a aprobat, luni, o schemă românească în valoare de 10,3 milioane de euro (51,5 milioane lei) pentru sprijinirea operatorilor economici care administrează aeroporturi în contextul pandemiei de coronavirus, potrivit unui comunicat de presă al Executivului comunitar.

Schema a fost aprobată în conformitate cu condiţiile stabilite în Cadrul temporar privind ajutorul de stat, amendat la data de 18 noiembrie 2021. Potrivit acestei scheme, sprijinul public va lua forma unor granturi directe.

“Executivul comunitar a concluzionat că măsura este necesară, adecvată şi proporţională pentru a remedia perturbările grave în economia unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFEU) şi condiţiile Cadrului temporar. Pe această bază, Comisia a aprobat măsura conform normelor UE privind ajutoarele de stat”, precizează Executivul comunitar.

La propunerea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi a Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Guvernul a aprobat, în şedinţa din data de 4 octombrie 2021, un memorandum cu tema “Acordarea unor ajutoare de stat operatorilor economici care administrează aeroporturile care în anul 2019 au înregistrat un trafic de pasageri mai mare de 200.000 de pasageri şi mai mic de 3 milioane pasageri”, pentru depăşirea dificultăţilor financiare cu care se confruntă, cauzate de criza generată de pandemie. Documentul prevede un buget total de 51.544.000 lei pentru susţinerea aeroporturilor menţionate.

Anterior, Asociaţia Aeroporturilor din România a înaintat Guvernului României o solicitare de acordare a unui sprijin financiar în cuantum de 61.715.000 lei, pentru aeroporturile care în anul 2019 au înregistrat un trafic mai mare de 200.000 de pasageri şi mai mic de 3 milioane de pasageri, respectiv Bacău, Cluj, Craiova, Iaşi, Sibiu, Suceava, Timişoara. Ulterior, Aeroportul Internaţional Avram Iancu din Cluj a revenit cu solicitarea de diminuare a sumei iniţial solicitate de la bugetul de stat (18.225.000 lei), în sensul alocării sumei de 9.000.000 lei.

scroll to top