Închide

Cele mai scumpe orașe pentru o întâlnire romantică. Bucureștiul e printre cele mai ieftine

Avatar
dinner, came, love

Fotografie de EDUIN pe Pixabay

Timp de citire: < 1 minut

Bucureștiul este unul dintre cele mai ieftine orașe în ceea ce privește costul unei ieșiri în oraș: s-a clasat pe locul 44 într-un clasament al platformei Picodi, care a analizat 56 de capitale din întreaga lume.

Potrivit Spotmedia, analiștii calculat câți bani trebuie să cheltuiți pentru o întâlnire în diverse orașe din întreaga lume – studiul acoperă 56 de capitale și orașe mari din lume.

Întâlnirea luată în calcul a constat într-o cină la un restaurant, o sticlă de vin și bilete la cinema.

Zurich, Oslo și Helsinki sunt cele mai scumpe orașe din acest raport. Prețul unei ieșiri romantice în oraș variază între 162 și 199 de euro.

Bucureștiul s-a clasat pe locul 13 de jos în acest clasament și este unul dintre cele mai ieftine orașe. În capitala României, o cină pentru două persoane într-un restaurant cu preț mediu, cu vin și un film la cinema, costă 290 lei (59 de euro).

Prețuri similare pot fi găsite în Sofia. Pe de altă parte, în Berlin, o astfel de întâlnire ar costa 86 de euro, conform studiului.

Cele mai ieftine orașe din punct de vedere al întâlnirilor sunt Bogota și Istanbul, arată analiza. O seară romantică similară în aceste orașe costă 42 și 38 de euro.

Cum s-a realizat clasamentul

Clasamentul ia în considerare prețurile unei cine cu trei feluri de mâncare, într-un restaurant cu preț mediu, o sticlă de vin și prețurile biletelor standard la cinematografele din rețea pentru o proiecție de seară 2D în weekend.

Pentru convertirea monedelor locale au fost utilizate ratele de schimb medii din prima jumătate a lunii ianuarie 2022, conform Google Finance.

scroll to top