Închide

Conținutul extremist și violent, în creștere pe internet (Europol)

Avatar
typewriter, hate messages, hatred

Fotografie de viarami pe Pixabay

Timp de citire: 2 minute

Europol şi forţele de ordine din 13 ţări ale Uniunii Europene şi din Marea Britanie au organizat o zi de monitorizare a conţinutului extremist şi violent pe internet, în special difuzări în direct, revendicări şi celebrări ale atacurilor. Concluzia acestora este că ameninţarea cu atacuri a comunităţilor de extremă dreapta transnaţionale online este în creştere, a avertizat luni Biroul european de poliţie (Europol), completând că au fost identificate peste 800 de exemple de conţinut violent sau ”terorist”, informează AFP.

”Autorii acestor atacuri fac parte din comunităţile online transnaţionale şi se inspiră de la alţi extremişti de dreapta violenţi şi terorişti”, indică un comunicat al Europol. Potrivit organizaţiei de poliţie europeană, au fost semnalate 831 de elemente pe 34 de platforme. Două atacuri recente, comise unul în Statele Unite şi celălalt în Slovacia de către presupuşi bărbaţi înarmaţi de extremă dreapta, ”ilustrează o proliferare îngrijorătoare a activităţilor violente teroriste şi ale extremei drepte la scară mondială”, a declarat Europol, potrivit Digi24.

Primul caz reţinut de Europol a fost uciderea a zece afroamericani de către autoproclamatul adept al supremaţiei rasiale a albilor Payton Gendron în oraşul Buffalo (SUA), în mai acest an. Al doilea caz s-a produs în Slovacia, unde un ”adolescent radicalizat”, fiul unui cunoscut membru al unui partid de extremă dreapta, a împuşcat doi bărbaţi în faţa unui bar gay din Bratislava, în luna octombrie.

Atacurile au scos în evidenţă rolul central al propagandei online în procesul de radicalizare, a declarat Europol.

Un alt exemplu recent al creşterii violenţei extremei drepte în Europa a survenit după arestarea a 25 de presupuşi complotişti în Germania la începutul acestei luni. Procurorii au declarat că gruparea avea în vedere răsturnarea guvernului şi instalarea unui guvern propriu folosind mijloace violente. Experţi antiterorişti au declarat că această grupare s-a inspirat din teorii ale complotului online, în special QAnon.

scroll to top