COP26 | Cine sunt marii Gică-Contra ai negocierilor și ce ași își păstrează în mânecă?

• În 2015, reprezentanții din peste 190 de țări ale lumii și-au lăsat semnăturile pe documentul care parafa deja celebrul Acord de la Paris, care anunța un consens global asupra imperativului de a stopa creșterea temperaturilor medii anuale.
• Consensul s-a dovedit, între timp, unul de fațadă, iar rezultatele obținute în urma sa nu au fost nici pe departe suficiente. Emisiile globale de gaze cu efect de seră, cu efecte directe asupra încălzirii planetei, au crescut de atunci încoace, iar viitorul summit COP26 va fi una dintre ultimele șanse ale liderilor mondiali de a-și impune unii altora să facă mai mult pentru atingerea scopului comun.
• Atâta doar că unii din participanți se remarcă, întâi de orice, prin reticența de a face aproape orice.
• Bloomberg a încropit un ghid de lectură a intențiilor principalilor ”Gică-Contra”, ale căror planuri principale sunt să le strice cărțile tuturor celorlalți.

Rusia

Punctul comun care îi leagă pe toți acești ”Gică-Contra” o reprezintă abundența de resurse fosile pe care le au la dispoziție. Indiscutabil, acesta este și cazul Rusiei.

Cărbunele, petrolul și gazele naturale se numără printre principalele mărfuri de export ale Rusiei, pe care Moscova intenționează să le vândă în continuare, cu atât mai mult cu cât piețele lor de desfacere sunt foarte deschise pentru noi afaceri.

Președintele Vladimir Putin este atât de încrezător că până și cel mai murdar combustibil fosil – cărbunele – are încă un viitor, încât cheltuiește peste 10 miliarde de dolari pe construcția unei noi căi ferate care ar urma să impulsioneze exporturile de cărbune către Asia. Înaintea reuniunii COP26, Putin a anunțat obiectivul neutralității emisiilor Rusiei pentru anul 2060, însă fără a oferi niciun fel de detalii despre modul în care ar putea să arate țintele pe termen scurt ale țării.

Când vine vorba despre obiective climatice, oficialitățile de la Moscova vorbesc de fiecare dată despre vastele păduri ale Rusiei, capabile să absoarbă cantități uriașe de CO2, însă experții climatici au dubii că cifrele înaintate de ruși redau realitatea cu fidelitate.

Arabia Saudită

În calitatea sa de mare producător mondial de petrol, Arabia Saudită își bazează veniturile la buget aproape în totalitate pe profiturile obținute de pe urma vânzării de combustibili fosili.

De asemenea, regatul este și un mare consumator de energie ”murdară”, având una dintre cele mai mari amprente de carbon pe cap de locuitor din lume.

Încercările de diversificare a economiei pentru a-și ”curăța” activitățile economice dau rezultate extrem de slabe. Deși țara ar putea beneficia de unele dintre cele mai bune condiții naturale din lume pentru valorificarea resurselor energetice solare și eoliene, investițiile în materie sunt încă puține și se derulează într-un ritm extrem de lent.

Brazilia

Țara sud-americană are privilegiul de a găzdui unul dintre cele mai mari rezervoare de carbon ale lumii – pădurea tropicală amazoniană.

Atâta doar că la cârma statului se află un lider populist fără nici cea mai mică reținere atunci când vine vorba de a nega realitatea schimbărilor climatice.

Jair Bolsonaro a dat mână liberă unora dintre cele mai vaste programe de defrișare din istoria umanității, pentru ca terenurile ocupate de pădurile amazoniene să fie utilizate în agricultură, fie la creșterea animalelor (în special a vitelor pentru carne), fie la culturile de soia. În același timp, vrea ca statele care vorbesc despre urgența climatică să plătească bani Braziliei pentru a opri distrugerea ecosistemelor și a biodiversității habitatelor.

Fără această finanțare – un subiect crucial pentru negociatorii de la COP26 – Bolsonaro a spus că nu își va asuma niciun angajament pentru atingerea neutralității emisiilor.

Australia

Dintre marile state care dețin rezerve uriașe de combustibili fosili, Australia este unul dintre puținele care se află în categoria țărilor democratice.

Totodată, se numără printre puținele țări bogate aflate în topul vulnerabilității la schimbările climatice.

La fel ca în Statele Unite ale Americii – cu care împărtășește numeroase caracteristici comune, precum și o relație bilaterală extrem de călduroasă – influența uriașă a lobby-ului industriei de cărbuni și gaze naturale a făcut ca politicile sale în materie climatică să fie lipsite de vlagă și de obiective clare.

Spre deosebire de SUA, totuși, Australia încă nu și-a luat niciun orizont de timp pentru a ajunge la pragul neutralității climatice.

India

Ori de câte ori se ridică întrebări despre planurile Indiei de a ajunge la neutralitatea emisiilor de gaze cu efect de seră, guvernul de la New Delhi se grăbește să reamintească tuturor că emisiile sale pe cap de locuitor sunt mult mai mici decât media globală.

Problema schimbărilor climatice, susține India, a fost creată de țările mai bogate, în special SUA și Marea Britanie, care au aruncat în atmosferă miliarde și miliarde de tone de CO₂ pe parcursul procesului lor de industrializare, mai ales în secolul trecut.

Așa stând lucrurile, India nu și-a luat niciun angajament privind neutralitatea emisiilor, fiind singura dintre cele mai mari 10 economii mondiale care refuză acest lucru.

Pe de altă parte, India vrea să își extindă enorm producția de energie din surse regenerabile, anunțându-și obiectivul de a-și cvadrupla capacitatea de producție până în 2030.

Iran

A șasea țară în topul celor mai mari poluatori cu gaze cu efect de seră din lume – Iranul – nu a ratificat încă Acordul de la Paris.

Țara are de înfruntat sancțiunile SUA din cauza programelor sale nucleare, sancțiuni despre care spune că, dacă ar fi ridicate, Teheran-ul ar putea fi dispus să își crească ambițiile în materie climatică. La fel precum vecinul și marele său rival, Arabia Saudită, țara are resurse de energie solară și eoliană uriașe, de care s-ar putea ajuta în eventualul său plan de decarbonizare.

Africa de Sud

A treia cea mai mare economie africană se află într-o situație complicată.

Compania națională de utilități Eskom, deținută de stat, se chinuie din greu să-și achite datoriile, să rămână pe linia de plutire și să nu stingă lumina definitiv.

Președintele Cyril Ramaphosa, fostul șef al celui mai mare sindicat minier din Africa de Sud, ar vrea să se angajeze la un obiectiv de neutralitate climatică până în 2050, însă intenționează să continue utilizarea cărbunilor pentru producția de energie. Astfel, Africa de Sud a început să caute ajutor din partea țărilor bogate pentru a-și gestiona datoriile în schimbul unor angajamente mai puternice în materie de climă.

Mexic

În luna august, o platformă petrolieră operată de o companie de stat a izbucnit în flăcări, după ce cu o lună mai devreme o conductă submarină operată de aceeași companie – Pemex – luase foc. Cele două incidente au devenit un simbol central al rolului pe care îl joacă Mexicul în catastrofa climatică spre care se îndreaptă planeta.

Nici în restul țării lucrurile nu stau mai bine: în această vară, seceta a afectat aproape 80% din suprafața agricolă a țării, iar banca centrală a avertizat cu privire la creșterea prețurilor produselor agricole și, automat, a inflației.

Planul guvernului de a naționaliza complet sectorul energetic ar putea submina producția de energie regenerabilă. Fără angajamente clare și mai puternice în materie de climă, experții se îndoiesc de seriozitatea promisiunilor Mexicului de a-și reduce emisiile, mai ales că și-a anunțat intenția de a-și crește producția de petrol.

Turcia

Deși pe tot parcursul verii cerul litoralului turcesc a fost mai tot timpul roșu din cauza uriașelor incendii de vegetație, politicienii de la Ankara au rămas tăcuți, în cea mai mare parte a lor, în privința tematicii climatice.

La începutul acestei luni, Turcia a devenit ultima țară din Grupul celor 20 care a ratificat Acordul de la Paris, deși nu s-a angajat la reduceri agresive ale emisiilor de gaze cu efect de seră. Ținta pentru atingerea neutralității emisiilor a fost fixată pentru 2053.

În ultimii ani, producția de cărbune a țării a crescut constant, în încercarea de a-și reduce dependența de importurile de gaze naturale.

Pe de altă parte, Turcia își neglijează vastul și neexploatatul său potențial de producție a energiei fotovoltaice, fapt care continuă să nedumerească experții.