Crin Antonescu revine în atenție: “Eu nu văd că un lider poate avea ca armă telefonul, selfie-ul”
Fostul lider PNL Crin Antonescu susține că președintele AUR, George Simion, nu trebuie desconsiderat, dar că el nu l-ar vota niciodată. Fostul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, a vorbit și despre relaţia PSD-PNL, precizând că „până una alta, par a nu se trăda în coaliţie”.
„Din punct de vedere estetic, ca să spun așa, George Simion nu-mi place, pentru că eu nu văd că un lider poate avea ca armă telefonul, selfie-ul. E o altă gernerație, poate merge și văd că merge. Nu-mi place doza mare de populism cu care George Simion sau partidul său injectează anumite teme de discurs(…) ele sunt promovate, asortate, încărcate cu o doză de populism pe care eu nu o pot accepta niciodată nicăieri”,
a declarat Crin Antonescu la Prima News.
Fostul liberal a subliniat că George Simion nu va avea votul lui, dar îi recunoaște meritele.
„George Simion și colegii săi sunt destul de performeri, adică scorul pe care l-a obținut, arată o abilitate, o mișcare, un efort care trebuie tehnic apreciat. Omul a construit ceva. Nu trebuie desconsiderat”,
a mai spus Antonescu.
El a precizat despre Nicolae Ciucă că are ceva rar şi anume capacitatea de a respecta un cuvânt dat care este autentică, ingenuă. Despre Marcel Ciolacu, el a spus că este „spectaculos în privinţa comunicării”.
„Au parcurs această perioadă a guvernului de coaliţie în nişte parametri normali pentru o coaliţie, nu au avut divergenţe la vedere cel puţin”, a spus fostul preşedinte PNL, despre relaţia dintre Marcel Ciolacu şi Niocolae Ciucă, adăugând că „până una alta, par a nu se trăda”.
„Impresia care mi-a lăsat-o domnul Ciucă, de exemplu, este că are ceva care chiar e mai rar, eu cred că seriozitatea, corectitudinea, capacittatea de a respecta un cuvânt dat, este la domnul Ciucă autentică, e ingenuă, e reală, până la proba contrarie”,
a afirmat Crin Antonescu la Prima News.
Despre Marcel Ciolacu, Crin Antonescu a spus că este „spectaculos în privinţa comunicării, cel puţin”.
„M-a surprins pentru că pare că în cea mai mare parte parcurge foarte bine acest rol”,
a explicat Antonescu.