Stellantis a minimizat marți impactul grevelor din America de Nord privind majorările salariale, afirmând că acestea nu vor modifica obiectivele constructorului auto în ceea ce privește profitabilitatea și lichiditățile, potrivit Reuters.
Campania de șase săptămâni de greve coordonate a sindicatelor din Statele Unite și Canada, care a început luna trecută și s-a extins în octombrie, se încheie în această săptămână după acorduri provizorii care au obținut creșteri salariale record pentru muncitorii de la cei trei producători auto din Detroit.
Directorul financiar Natalie Knight a declarat că grevele vor costa Stellantis mai puțin de 750 de milioane de euro (800 de milioane de dolari) în termeni de profitabilitate, după un impact negativ asupra veniturilor de aproximativ 3 miliarde de euro.
Grupul, care deține mărci precum Fiat, Peugeot, Jeep și Ram, și-a confirmat prognoza pentru întregul an pentru o marjă de două cifre la profitul operațional ajustat și un flux de numerar liber industrial pozitiv.
“Credem că în continuarene aflăm într-o poziție foarte puternică la nivel global și în SUA”, a declarat aceasta în cadrul unui briefing de presă. “Vom continua să ne concentrăm foarte mult pe vânzări și profitabilitate în toate regiunile noastre”.
Knight, care și-a început mandatul în această vară, a declarat că lovitura de 750 de milioane de euro asupra profitabilității va fi cea mai mică dintre cei trei contructori auto din Detroit.
Ford a declarat că se așteaptă ca grevele să reducă profitul operațional ajustat pentru 2023 cu aproximativ 1,3 miliarde de dolari, în timp ce GM vede un impact de nu mai puțin de 1 miliard de dolari.