Drum fără pulbere | Pe fondul protestelor de la granița cu Polonia, Ucraina se întoarce cu fața spre Dunăre
Autoritățile de la Kiev își propun să folosească într-o măsură din ce în ce mai mare ruta fluvială dunăreană pentru a-și crește exporturile cât mai aproape de nivelurile de dinainte de războiul declanșat de Rusia, în condițiile în care protestele agricultorilor și transportatorilor din Polonia blochează granița terestră din vestul țării cu Uniunea Europeană, potrivit declarațiilor ministrului ucrainean al Infrastructurii, Oleksandr Kubrakov, făcute într-un interviu în cadrul Conferinței de securitate de la München și citat de Bloomberg.
Dunărea a devenit una dintre căile prioritare pentru aprovizionarea Ucrainei, după ce Rusia a denunțat în vara trecută coridorul securizat susținut de ONU în Marea Neagră.
Cu toate acestea, o cantitate semnificativă de produse de export circulă și prin intermediul transportului feroviar și rutier spre UE, însă fermierii polonezi – care protestează împotriva a faptului că produsele agro-alimentare din Ucraina inundă piața europeană în mod necontrolat – au trecut de la amenințări la fapte și blochează una dintre principalele căi de export la frontiera comună a celor două țări.
”Planurile noastre pentru acest an prevăd să înlăturăm toate obstacolele artificiale pentru exportatori și să muncim din greu ca să ne îmbunătățim procesele logistice pe plan intern. În sensul ăsta, ne gândim la transportul containerelor pe Dunăre, în amonte”, a declarat Kubrakov, în interviul citat.
El a adăugat că, din punctul de vedere al posibilităților de export, granița cu România este ”mai predictibilă” decât orice graniță cu Polonia.
Deși momentan Kubrakov nu a dat detalii suplimentare, noua rută propusă ar urma să înceapă în portul ucrainean Izmail, fie spre Constanța, fie mai sus, pe Dunăre, spre porturile dunărene din vestul Europei, până în Germania, potrivit ministrului ucrainean.
De altfel, pregătirile sunt în toi, iar compania ucraineană Danube Shipping Co. a construit deja o a doua barjă de mare tonaj pentru transportul fluvial de mărfuri, potrivit unui anunț al aceluiași ministru, făcut în urmă cu o săptămână.
Exporturile ucrainene de anul trecut au fost alcătuite, în cea mai mare parte, din produse agro-alimentare și produse metalice. Acestea au valorat 35,8 miliarde de dolari, cu aproape 48% sub nivelul din 2021, cel mai recent an negrevat de război, potrivit datelor oficiale ale autorităților de la Kiev.
După ce acordul intermediat de ONU a fost denunțat de Rusia în iulie anul trecut, Kievul a reușit să pună la punct o nouă rută de transport prin Marea Neagră, însă transportul fluvial pe Dunăre rămâne crucial, în special pentru ca exporturile să ajungă în cel mai apropiat port din Uniunea Europeană, portul Constanța.
Importanța majoră a rutei dunărene este exemplificată prin ponderea modalităților de transport în totalul exporturilor Ucrainei, așa cum reiese din datele oficiale, compilate de Bloomberg și ilustrate în graficul de mai jos:

Sursa foto: Bloomberg. Sursa datelor: Ministerul ucrainean al Agriculturii. Datele acoperă perioada 1 iulie 2023 – 31 ianuarie 2024.
Deși mulți exportatori preferă transportul maritim prin Marea Neagră, pentru că este varianta mai ieftină, volumele de export pe Dunăre se ridică în continuare la 1,2 milioane-1,8 milioane de tone pe lună, a precizat ministrul Kubrakov.
Kievul a utilizat cu succes și transportul terestru, atât rutier, cât și feroviar, pe tot parcursul războiului, însă volumele de export pe cale terestră prin Polonia au scăzut în prezent la 300.000 de tone pe lună de la 1,3 milioane în 2022, din cauza blocajelor de la granițe.
Protestele îi afectează atât pe exportatorii europeni, cât și pe cei ucraineni, mai spune Kubrakov:
”Cu siguranță, exporturile ucrainene nu reprezintă o amenințare pentru fermierii polonezi, întrucât transportăm nu doar produse agricole, ci și piese auto pentru producătorii germani de mașini, de pildă, precum și tot felul de alte produse procesate care nu sunt direcționate către Polonia. Blocarea frontierei înseamnă miliarde de pierderi atât pentru economia noastră, cât și pentru economiile Uniunii Europene.”