Închide

OPINIE Eugen Rădulescu: România, în situație deosebit de critică. PNRR riscă să devină cea mai formidabilă oportunitate – ratată

Avatar
Iohannis Pnrr

Colaj foto: impact.ro

Timp de citire: 10 minute

România a ajuns într-o situaţie deosebit de critică, în condiţiile în care stocul datoriei publice a trecut de 50%, deficitul din 2023 este de 6% din PIB şi “creşte precum Făt Frumos”, astfel că PNRR riscă să devină cea mai formidabilă oportunitate – ratată, arată, într-un articol trimis la redacție Eugen Rădulescu, fost director la Direcţia stabilitate financiară în cadrul Băncii Naţionale a României, în prezent consilier al guvernatorului.

“În urmă cu două cicluri electorale, prin 2015, a început un fel de competiţie pentru atragerea alegătorilor, cum altfel, decât prin acordarea unor facilităţi fiscale. Alegerile din 2016 au trecut, facilităţile au rămas. Mai puţin obişnuit, noul guvern, instalat după alegeri, în anul 2017, a continuat în forţă generozitatea fiscală, prin aplicarea complet iraţională a aşa-zisei teorii Ťwage-led growthť – o prostie absolut monumentală, care a devenit punctul culminant, momentul rupturii totale a echilibrului bugetar, după care bugetul a mers dintr-o cârpeală într-alta. Până am ajuns, azi, într-o situaţie deosebit de critică: stocul datoriei publice a trecut de 50 la sută, deficitul din 2023 este de 6 la sută din PIB şi creşte precum Făt Frumos, PNRR riscă să devină cea mai formidabilă oportunitate – ratată. Remedierea situaţiei nu poate să întârzie, iar magnitudinea problemelor obligă la un ansamblu serios de măsuri”,

menţionează Eugen Rădulescu.

Potrivit acestuia, ratarea PNRR (unde pensiile speciale sunt un punct deosebit de sensibil) şi creşterea în continuare a deficitului public vor închide pieţele financiare pentru ţara noastră.

“Atunci, deficitul va fi acoperit aşa cum o fac ţările-paria: prin scăderea brutală a consumului, creşterea la cer a impozitelor, recesiune economică drastică şi de durată, deprecierea monedei naţionale. Nu suntem acolo. Încă. Este timp pentru un program raţional şi comprehensiv de restabilire a viabilităţii bugetului. Dacă, de exemplu, Guvernul va rezolva piatra de moară a pensiilor speciale, iar celelalte măsuri, discutate aici, vor fi adoptate, am convingerea că depăşirea în acest an a deficitului de 4,4% din PIB va fi acceptată şi de UE, întrucât ne-am afla pe cea mai sănătoasă cale de viabilizare a bugetului. Sumele din PNRR vor fi deblocate, ceea ce va spori şansele de accelerare a creşterii economice şi de însănătoşire nu doar a finanţelor publice, ci şi a mediului de afaceri. Posibil este. Întrebarea este dacă avem oameni politici cu înţelepciunea de a ataca problemele de la rădăcină, cu rezultate de durată. Avem?”,

se întreabă Rădulescu.

În opinia sa, “remedierea situaţiei poate şi ar trebui să pornească de la anularea, cât mai rapidă, a facilităţilor fiscale acordate cu diverse scuze, dar care în final au făcut praf orice logică a politicii fiscale”.

“Remarc mai întâi faptul că s-a împământenit solid ideea că facilităţile fiscale rezolvă orice problemă şi, o dată acordate, ele nu mai sunt eliminate în veci. În loc să existe o competiţie sănătoasă, pentru performanţă personală mai bună, efortul se mută în a accede într-o poziţie care oferă un privilegiu fiscal: mai multă bunăstare pentru mai puţină muncă. Tocmai faptul că s-a ajuns atât de departe pe această cale ar justifica o decizie politică fermă: toate facilităţile deja acordate îşi încetează aplicabilitatea şi nu se acordă alte facilităţi decât punctual, pentru investiţii foarte mari (să spunem, de la 50 milioane de euro în sus) şi pentru o perioadă precis delimitată, nu mai lungă de 5 ani. Ar fi ideal un acord politic de a continua această politică fermă şi clară în următoarele 3 cicluri electorale, cel puţin. Ştiu că anularea facilităţilor fiscale va fi un demers dificil politic, mai ales cu un an înaintea alegerilor”, a spus consilierul guvernatorului băncii centrale.

Potrivit acestuia, şansa de succes, inclusiv în planul impactului pentru corectarea deficitului, este mai mare dacă aria de acoperire a anulării facilităţilor este mai cuprinzătoare şi dispare argumentul dacă se poate pentru x, de ce nu şi pentru y?

“Nu am informaţii legate de toate facilităţile în vigoare. De aceea, ceea ce voi arăta mai jos are doar rolul de a ilustra demersul pe care l-aş considera de dorit din partea autorităţilor, întrucât contribuie şi la rezolvarea unei probleme acute în prezent, şi la un cadru fiscal mai echilibrat, cu avantaje semnificative pe termen lung, tocmai pentru că adevăraţii câştigători ar fi investitorii care îşi bazează performanţa pe rezultatele propriei activităţi, nu pe pomeni fiscale”, a mai scris Eugen Rădulescu.

El consideră că “este de adoptat fără întârziere un regim al taxei pe valoarea adăugată (TVA) mult simplificat, cu doar două cote (19%, cota standard, şi 9% numai pentru produsele alimentare, fără zahăr, băuturi şi dulciuri) şi fără excepţii”.

“Aş aşeza pe primul loc această măsură întrucât se poate aplica imediat, iar rezultatul se vede fără întârziere. Am înţeles discuţia legată de cărţi, ba chiar am aflat cât de dramatică va fi eliminarea cotei de 5% pentru sălile de fitness, sau pentru construcţia de locuinţe. În toate cazurile, vorbim despre argumente valabile de fapt pentru orice activitate umană – pentru toate, o cotă de favoare la TVA este mai bună decât cea standard. De aceea, nu trebuie să existe deloc excepţii; una singură o va justifica pe a doua şi tot aşa. Iar pentru eventuale politici de stimulare a unui domeniu sau altul, există şi alte pârghii, cum ar fi, de exemplu, creditele prin programul pentru Prima casă. Cât despre sălile de fitness, cel puţin la clubul la care merg eu, reducerea acordată acum câţiva ani la TVA s-a găsit, integral, în veniturile sălii: abonamentul nu s-a ieftinit nici măcar cu un leu”, a argumentat Eugen Rădulescu.

Potrivit acestuia, următoarea pe listă este exonerarea de la plata unor impozite şi taxe pentru anumiţi salariaţi.

“De peste două decenii sunt aici lucrătorii din IT – o măsură utilă, la începutul anilor 2000, dar care acum este perfect aberantă: unii dintre cei mai bine plătiţi salariaţi sunt scutiţi de impozit pe venit. Dar toate celelalte scutiri (pentru constructori, pentru agricultori, pentru cercetători şi câte or mai fi) trebuie eliminate. Toate, pentru că, repet: ideea că este posibil să avem mai multe categorii de plătitori de taxe trebuie să dispară – pentru echitate, ca şi pentru creşterea, absolut necesară, a veniturilor statului”, a punctat consilierul BNR.

Eugen Rădulescu precizează că, pe locul al treilea ar aşeza eliminarea facilităţii fiscale pentru “ceea ce în mod abuziv se intitulează microîntreprindere”.

“Când s-a introdus, această facilitate a vizat simplificarea procedurilor fiscale, pentru activităţi economice pentru care calcularea profitului, inclusiv eventuala verificare a calculelor de către controlul fiscal, erau excesiv de complicate şi nejustificate de rezultatul obţinut. A taxa cu 1% venitul total al unei microîntreprinderi este raţional şi eficient. Iar facilitatea nu are decât obiectivul de a simplifica sistemul fiscal, nu de a oferi o portiţă pentru a plăti cat mai puţin ca impozit pe profit. Dar când microîntreprindere s-a numit şi ceva care are venituri de 1 milion de euro pe an, ba se poate să aibă şi fraţi cu acelaşi proprietar sau cu soţul/soţia/fiul proprietarului, avem de-a face cu o evidentă formă de optimizare fiscală. Este nesănătos pentru echitatea în afaceri şi păgubos pentru buget. Iar datele centralizate de Banca Naţională arată cum o facilitate rezonabilă se transformă într-o goană pentru optimizare fiscală”, a adăugat sursa citată.

Astfel, în anul 2022 erau înregistrate aproape 728.000 de microîntreprinderi, din care peste 68% aveau o cifră de afaceri totală mai mică de 50.000 de euro, iar cele cu o cifră de afaceri între 50 şi 300.000 de euro reprezentau alte 23 de procente din total.

Microîntreprinderile cu valori ale cifrei de afaceri de peste 300.000 de euro erau puţin peste 51.000, adică 7% din total. Conform sursei, pentru o ţară cu nivelul preţurilor din România aceste 7% dintre microîntreprinderi ar trebui reclasificate drept plătitori de taxe obişnuiţi.

“Merită semnalat, totodată, faptul că numărul total al microîntreprinderilor a crescut cu 16% în cinci ani; dar în cazul “microîntreprinderilor” cu cifre de afaceri de peste 300.000 de euro creşterea a fost cu nu mai puţin de 80% în acelaşi interval. Pentru această conduită nu fac o vină antreprenorilor; aceştia au identificat portiţa legală pentru “optimizare fiscală” şi au procedat în consecinţă. De aceea, reducerea plafonului pentru încadrarea în categoria microîntreprinderi până la 500.000 de euro în acest an este un pas în direcţia corectă. Ca, de altfel, şi măsurile discutate în spaţiul public privind coborârea acestui plafon la 300.000 de euro, ca şi impozitarea cu 3% a firmelor care înregistrează rate ale profitului foarte ridicate”, a mai spus Rădulescu.

În opinia sa, nu trebuie pierdute din vedere nici optimizările fiscale realizate prin angajări mascate sub forma de colaborare, respectiv persoane fizice autorizate sau profesii liberale.

“Ştiu că aici calc într-un muşuroi colosal de privilegiaţi, care au salariul minim pe cartea de muncă şi colaborează cu acelaşi angajator pentru sume care pot fi de multe ori mai mari decât salariul. Asta este însă o formă, perfect legală acum, de a fura de la ceilalţi contribuabili, care nu au găsit drumul spre optimizare fiscală. Un bine-cunoscut avocat, care a fost şi secretar de stat în Ministerul Finanţelor, recunoştea onest că el plăteşte taxe pe venit mai mici decât secretara lui – ceea ce nu are sens. Am înţeles că unii avocaţi au explicat că o taxare pentru sănătate la venitul obţinut ar însemna o dublare a poverii fiscale, fără vreun câştig pentru ei. Aici au dreptate. Doar că eu, care am plătit mereu impozite şi taxe fără vreo facilitate, aş vedea invers lucrurile: până acum, timp de zeci de ani, ei au plătit doar jumătate din cât ar fi trebuit să plătească, dacă nu aveau portiţa legală a profesiilor liberale. Nu cred că este aici locul unor detalii de ordin tehnic”, a subliniat Rădulescu.

În opinia specialistului BNR, o problemă deosebit de gravă, referitoare la o cheltuială bugetară care tinde să devină copleşitoare, o reprezintă pensiile speciale. În această categorie el include toate pensiile care: se calculează cu altă bază a veniturilor decât cea standard; se acordă pentru o altă vechime decât cea standard; şi/sau se acordă de la o altă vârstă decât cea standard.

“Societatea are de pierdut enorm prin pensionarea unor oameni, în plină putere, care ies de pe piaţa forţei de muncă şi lasă locul altora, care au nevoie de ani şi ani pentru a deveni experţi în domeniul respectiv. Iar cazul cel mai flagrant este al judecătorilor. Revin cu sublinierea că nicăieri nu există judecători pensionari la 50 de ani. Nicio ţară nu este atât de bogată sau necugetată să dea cu piciorul unei experienţe profesionale inestimabile. Cu excepţia României. Pe măsură ce numărul celor care se lasă seduşi de privilegiul de a ieşi la pensie înainte de a fi împlinit 50 de ani creşte, avem situaţii colosal de grave, datorate irosirii experienţei de la maturitate a foarte multor oameni. Tragicul caz de la 2 Mai, unde două vieţi tinere au fost spulberate, are printre cauze profunda lipsă de experienţă a poliţiştilor din trafic, care este urmarea naturală a pensionării poliţiştilor cu experienţă, în plină maturitate. Aceasta este calea pe care vrem să mergem? Să luăm vieţi tinere, pentru ca adulţi sănătoşi să poată să iasă la pensie la 45 de ani, după care să taie frunze la câini încă 30-40 de ani, pe bani publici? Dacă aş fi citit aşa ceva într-un roman al lui Kafka aş fi spus că merge prea departe cu imaginaţia”, a adăugat Rădulescu.

În context, acesta susţine că problema costului bugetar este colosal de serioasă şi estimează că în 10 ani ţara va ajunge să cheltuiască mult mai mult pentru pensii speciale decât pentru învăţământ.

“Acum se cheltuie cam 1% din PIB pe pensii speciale. Nu pare mult. Dar în fiecare lună ies la pensie alte valuri de Ťspecialiť, toţi cu salarii mari, care vor avea pensii mai mari decât ultimul salariu, pentru multe zeci de ani de aici înainte. Estimez că nu vor trece mai mult de 5 ani înainte de a ajunge la 2-3% din PIB, iar în 10 ani vom cheltui mult mai mult pentru pensii speciale decât pentru învăţământ. Aceasta este calea spre progres a României? Sau este drumul care duce fix la o ţară eşuată?”, se întreabă Rădulescu.

Astfel, prima decizie care trebuie adoptată, cât mai urgent, este încetarea aplicabilităţii prevederilor legale care permit pensionarea înainte de vârsta standard.

“O discuţie ar putea să existe pentru personalul militar din armată, unde de altfel şi în prezent există reglementări pentru creşterea treptată a vârstei de pensionare – doar că, posibil, există Ťportiţeť pe unde se strecoară unii, mai egali. Dar, în rest, vârsta de pensionare trebuie să fie cea standard. Şi pentru judecători, şi pentru personalul Ministerului de Interne, şi pentru toţi ceilalţi privilegiaţi de azi. Această decizie nu ar trebui să întârzie. Este, până la urmă, o chestiune de securitate naţională! Dar nu în direcţia în care privilegiaţii de azi pretind ca ar fi, ci exact invers! Cât despre profesiile unde nu poţi fi performant până la vârsta de 65 de ani (mie mi-a fost dat exemplul balerinilor; este clar, nu-i aşa, faptul că balerinii nu pot dansa pe scenă până la vârsta normală de pensie este explicaţia pentru care ies la pensie de la 45 de ani poliţiştii de proximitate); dar există întotdeauna activităţi pe care le pot desfăşura, după o anumită vârstă, să spunem, chiar balerinii. Sau, eventual, pot ieşi la pensie mai devreme, cu diminuarea drepturilor de pensie. Ştiu, nu îmi voi face prea mulţi prieteni cu această abordare”, precizează autorul.

Potrivit acestuia, “a venit vremea sa fim lucizi, să încheiem segregarea socială gravă, care va avea efecte dramatice în plan social şi economic”.

“Nu voi intra aici în discuţii pe tema modului de calcul al pensiilor speciale până la dispariţia lor totală. Dar aceasta va trebui să se întâmple, chiar dacă, în prezent, dând cinstea pe ruşine şi încălcând grav chiar constituţia pe care ar trebui să o apere, Curtea Constituţională ţine cu dinţii şi cu ghearele de un privilegiu pe cât de absurd legal, pe atât de neruşinat de mare, în cazul magistraţilor. În măsura în care cei nouă dumnezei din CCR vor avea o urmă de decenţă şi vor înţelege că au sărit foarte mult peste cal, cu privilegii de nabab, problema se poate rezolva, treptat, prin modificarea modului de calcul al pensiilor, prin impozitarea specială a părţii acordate peste nivelul rezultat din calculul unei pensii obişnuite şi aşa mai departe. Ar trebui însă ca cei nouă dumnezei să redevină oameni, cu bun simţ”,

a mai spus Rădulescu.

În opinia sa, dacă acest lucru nu se va întâmpla, există şi soluţia radicală: realizarea unui text de lege care abrogă imediat şi definitiv toate pensiile speciale, le recalculează pe cele aflate în plată – iar textul respectiv devine subiect de referendum constituţional, la unul din cele 4 rânduri de alegeri de anul viitor.

Rădulescu precizează că acest text poate prevedea ca prin Constituţie să fie interzisă acordarea de pensii, la alte vârste şi în alte condiţii decât cele valabile pentru toţi cetăţenii.

Potrivit acestuia, “nu este uşor deoarece numărul profitorilor de pe urma banului public şi mai ales forţa politică a acestora sunt formidabile”.

“Vor fi găsite tot felul de pretexte sau de scuze pentru a lăsa portiţe, pentru a păstra privilegii; dacă nu pentru toţi cei îndreptăţiți acum, măcar pentru o parte a acestora. Dar societatea trebuie să se trezească. Avem un deficit bugetar uriaş, care va tot creşte. Şi nu este deloc departe ziua în care nu Uniunea Europeană, nu Fondul Monetar Internaţional, ci altcineva va dicta ce anume trebuie să facem: creditorii României”, a adăugat Rădulescu.

scroll to top