Expert chinez apropiat de Moscova este sigur de înfrângerea Rusiei în Ucraina. Patru argumente tari
Rusia va fi înfrântă în războiul împotriva Ucrainei, a declarat Feng Yujun, profesor la Universitatea din Beijing și director al Centrului de Studii Ruse din Asia Centrală de la Universitatea Fudan. Potrivit expertului, fost membru al Clubului de discuții internaționale Valdai de la Kremlin, fiascoul va fi posibil datorită a patru factori, scrie The Economist.
Primul este nivelul ridicat de rezistență și unitate națională de care dau dovadă ucrainenii. Care, în ciuda erodării moralului populației, nu pare să scadă, ci dimpotrivă, le dă speranța ucrainenilor că îi vor scoate complet pe ruși afară din țară.
Al doilea este sprijinul internațional pentru Ucraina, care, în ciuda declinului recent, rămâne semnificativ. Chiar dacă republicanii americani au blocat cel mai important sprijin financiar în Congres, probabil până la rezultatul alegerilor americane din toamnă, sprijinul internațional curge aproape zilnic spre Ucraina. Germania, Franța, Marea Britanie sau Olanda, pe lângă țările mai mici est-europene, trimit regulat armament și fonduri războinicilor ucraineni.
Al treilea factor, spune Feng Yujun, este natura războiului modern, care depinde de o combinație de putere industrială și de sisteme de comandă, control, comunicații și informații.
Potrivit observațiilor sale, Rusia întâmpină dificultăți în războiul împotriva Ucrainei, iar acest lucru se poate datora faptului că țara nu și-a revenit încă după dezindustrializarea înregistrată după prăbușirea URSS.
Ultimul factor, al patrulea, este reprezentat de informații. Potrivit lui Feng Yujun, Putin a fost prins într-un cocon informațional din cauza lungii sale dictaturi. Kremlinul nu dispune de informații de încredere, iar sistemul în care operează conducerea rusă nu are un mecanism eficient de corectare a greșelilor, potrivit expertului.
Rusia nu poate câștiga nici măcar cu retorica nucleară și presează propagandistic
Feng Yujun subliniază că înfrângerea Rusiei din cauza acestor patru factori este inevitabilă, iar Moscova va trebui, în cele din urmă, să-și retragă trupele din toate teritoriile ucrainene ocupate, inclusiv din Crimeea.
Chiar și potențialul nuclear al Rusiei nu garantează victoria acesteia, crede profesorul. Ca exemplu, el citează retragerea trupelor americane, care dispun de asemenea de arme nucleare, din Coreea, Vietnam și Afganistan.
Războiul ucrainean a devenit un punct de cotitură pentru Rusia, scrie Feng Yujun: a pus regimul lui Putin într-o largă izolare internațională și a creat un teren fertil pentru “diverse lebede negre”, adică pentru diverse dezastre imprevizibile cu care autoritățile ruse s-au confruntat deja și se vor confrunta în continuare. Ca exemple, el citează revolta grrupului PMC Wagner, tensiunile etnice din Rusia și recentul atac terorist din Moscova.
De asemenea, conflictul ucrainean convinge din ce în ce mai mult fostele republici sovietice că ambițiile imperiale ale Rusiei le amenință independența și integritatea teritorială. Azerbaidjan și Armenia, deși în conflict direct, au realizat ce pune la cale Putin pe termen mediu și lung, iar Georgia și Moldova au calea deschisă spre o aderare la Uniunea Europeană care să le paveze drumul democratic independent de Rusia.
În același timp, războiul a făcut ca Europa să conștientizeze amenințarea enormă pe care Rusia o reprezintă pentru securitatea continentului și pentru ordinea internațională. Multe țări europene și-au “abandonat iluziile” cu privire la Rusia și la Putin, văzând cu cine au de-a face.
Războiul a forțat NATO să crească cheltuielile militare și să desfășoare mai multe echipamente militare în Europa de Est. Aderarea Suediei și Finlandei la NATO a arătat incapacitatea lui Putin de a folosi războiul pentru a împiedica extinderea Alianței Nord-Atlantice.
În cele din urmă, Feng Yujun subliniază că, dacă conflictul din Ucraina va fi înghețat fără “schimbări fundamentale în sistemul politic și ideologia Rusiei”, Kremlinul va putea să-și recapete puterea și să pornească noi războaie.
Cine este prof. dr. Feng Yujun?
Feng Yujun este profesor și prodecan al Institutului de Studii Internaționale și director al Centrului de Studii Rusești și din Asia Centrală de la Universitatea Fudan din Shanghai.
A fost director, cercetător, îndrumător de doctorat și membru academic al Institutului Rus din cadrul Institutului Chinez de relații internaționale contemporane (CICIR), vicepreședinte al Asociației chineze pentru istoria relațiilor sino-ruse, vicepreședinte al Societății ruse, est-europene și central-asiatice din Shanghai.
Născut în 1970, Feng a absolvit Universitatea Hebei, Universitatea Jilin și, respectiv, Universitatea de Afaceri Externe din China, cu o licență în istorie, un master în istorie și un doctorat în drept.
Feng a fost cercetător invitat la Universitatea Națională Vladimir, Rusia, în perioada 2000-2001, cercetător invitat la Universitatea de Stat din Moscova, în perioada 2005-2006, și cercetător invitat la Centrul de Cercetare Slavă al Universității Hokkaido, Japonia, în perioada 2010-2011.