Închide

Financial Times: Argentina și Brazilia pregătesc terenul pentru o monedă comună

Avatar
Argentina And Brazil

Foto: Eurosport.com

Timp de citire: < 1 minut

Argentina şi Brazilia vor anunţa săptămâna viitoare că au început acţiunile pregătitoare pentru o monedă comună, a informat duminică publicaţia britanică Financial Times (FT), transmite Reuters.

Planul, care ar urma să fie discutat la summitul de la Buenos Aires (23-24 ianuarie 2023), se va axa pe modul în care noua monedă ar putea spori comerţul regional şi ar putea reduce dependenţa de dolarul SUA.

Brazilia a propus ca noua monedă să se numească “sur” (sud).

“Va exista o decizie privind începerea studierii parametrilor necesari pentru o monedă comună, inclusiv problemele fiscale referitoare la mărimea celor două economii şi rolul băncilor centrale”, a declarat pentru FT ministrul Economiei din Argentina, Sergio Massa.

Politicienii din ambele ţări au discutat ideea încă din 2019 dar atunci s-a opus deciziei Banca Centrală a Braziliei.

Începută iniţial ca un proiect bilateral, iniţiativa ar urma să fie extinsă ulterior către alte state din America Latină, susţine Financial Times, adăugând că un anunţ oficial este aşteptat în timpul vizitei preşedintelui brazilian Luiz Inacio Lula da Silva în Argentina, care începe duminică seara.

scroll to top