Freedom House: Regres semnificativ al democrației în 2023, în întreaga lume

,
Autor:    -  
Does democracy really exists? Or it is just some fuzzy word. Created by the corporations that are shaping our lives and thoughts. Everything counts in large amounts - Depeche Mode.
Fotografie de Marija Zaric pe Unsplash

Timp de citire: 2 minute

Democraţia a suferit înfrângeri semnificative şi generalizate în 2023 în întreaga lume, iar o serie de alegeri au fost marcate de violenţă şi manipulare, potrivit unui raport dat publicității joi de organizaţia americană de promovare a democraţiei Freedom House și citat de France-Presse și Agerpres.

În raportul său anual, grupul de cercetare finanţat de Washington a modificat clasamentul pentru două ţări: Ecuadorul a trecut de la statutul de “ţară liberă” la cel de “ţară parţial liberă”, iar Thailanda a trecut de la “ţară non-liberă” la “ţară parţial liberă”.

Pe plan global, drepturile politice şi libertăţile civile au regresat în 52 de state şi doar 21 au cunoscut o ameliorare, ceea ce reprezintă al 18-lea an consecutiv de regres al libertăţii în lume.

“Toate regiunile au înregistrat un declin. Deteriorarea este destul de generalizată”, a subliniat Yana Gorokhovskaia, co-redactoare a raportului.

Raportul evidenţiază eforturile liderilor aflaţi la putere în Cambodgia, Turcia şi Zimbabwe, precum şi – fără succes – în Guatemala şi Polonia, de “a controla concurenţa electorală, a-i jena pe adversarii lor politici sau a-i împiedica să acceadă la putere”.

Ecuadorul a fost declasat din cauza perturbării alegerilor de către grupuri criminale violente, în special prin asasinarea candidatului prezidenţial anticorupţie Fernando Villavicencio după un discurs de campanie.

Thailanda şi-a văzut statutul îmbunătăţit datorită unor alegeri competitive, chiar dacă forţele puterii l-au împiedicat pe tânărul progresist Pita Limjaroenrat, a cărui formaţiune progresistă Move Forward a câştigat cel mai mare număr de mandate, să devină prim-ministru.

“Nu este vorba, aş spune, de o victorie totală a democraţiei, a libertăţii şi a Thailandei”, a declarat Gorokhovskaia.

Cel mai mare progres pe scara de 100 de puncte a Freedom House a fost înregistrat de Fiji, care a avansat şapte puncte procentuale.

Insulele Fiji, clasate drept “parţial libere”, au organizat alegeri sub tensiune în decembrie 2022, în timpul cărora alegătorii l-au înlăturat pe Frank Bainimarama, care conducea arhipelagul din Pacific după lovitura de stat din 2006.

După acest scrutin, Fiji au realizat progrese importante, în special reducând cenzura şi modificând legile cu privire la înscrierea pe listele electorale, pentru a îmbunătăţi participarea femeilor, a mai spus Gorokhovskaia.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!