Guvernul: nu există probleme cu gazul; Timișoara: nu găsim furnizori pe piață, nu sunt stocuri suficiente

,
Autor:    -  
Colterm
Sursa foto: Primăria Timișoara.

Timp de citire: 3 minute

În timp ce Guvernul susține că nu există probleme de aprovizionare cu gaz, societatea de termoficare din Timișoara, Colterm, nu găsește furnizori pe piață pentru cantitățile necesare încălzirii și apei calde pentru sezonul de iarnă, pentru că pe piață nu există suficiente stocuri de gaz, potrivit primarului Dominic Fritz, citat de Ziua de Vest.

Într-o conferință de presă susținută miercuri, primarul Timișoarei a spus că se așteaptă ca guvernul să intervină în această situație, dacă nu din poziția de regulator, măcar din cea de acționar la cele două mari companii producătoare de gaze naturale, Romgaz și OMV Petrom.

”Din păcate, momentan nu avem de ales decât să ne bazăm foarte puternic pe cărbune. Avem un stoc deja mare de cărbune, de 30.000 de tone (adică necesarul pentru o lună normală de iarnă – n.n.). Nu există datorii curente și ne dorim să aducem acest stoc la 50.000 de tone, ceea ce ar însemna cel mai mare stoc cu care Colterm a intrat în iarnă. Dar nu putem încălzi orașul doar cu cărbune: CET Centru funcționează doar pe gaz, iar CET SUD funcționează pe cărbune, dar tot ne trebuie gaz să îl ardem. Există o plafonare a prețului, ceea ce nu exista iarna trecută, asta cu siguranță este o veste bună, dar nimeni nu prea vrea să încheie un contract de gaz. Motivul este că guvernul nu a plătit diferența între prețul plafonat și cel real”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Acesta a explicat că societatea Colterm a înmagazinat cantitatea maximă de gaz prevăzută de lege, însă aceasta ar acoperi numai 10% din necesar. Există contracte și pentru livrarea anumitor cantități de gaz de caz de la furnizori mai mici, însă și acestea sunt, până la urmă, doar promisiuni, din moment ce pe piață gazul este tot mai greu de găsit. Aceste cantități ar fi, oricum, insuficiente, mai spune el.

”Este absolut crucial ca o companie serioasă să încheie un contract pentru toată perioada iernii și pentru toată cantitatea necesară. Argumentul este că nu există cantitate destulă de gaz pe piață. Acest argument nu poate decât să mă îngrijoreze. În timp ce guvernul insistă că nu avem probleme, iar la nivel european s-a stabilit ca termiile să fie prioritare, vedem că a doua cea mai mare companie de termoficare din România nu găsește furnizor, cu argumentul că nu există cantitate necesară pe piață. Din păcate, până acum am avut răspunsuri negative, inclusiv de la Romgaz – o companie de stat – cu argumentul că nu sunt cantităţi suficiente pe piaţă. Este o situație absurdă și inacceptabilă!”, a mai adăugat Fritz.

Marți, Consiliul Local al Timișoarei a aprobat un proiect de hotărâre prin care primăria poate închiria o gară din Motru de unde să obțină cărbunele ”direct de la sursă”.

În continuare, Fritz spune că soluția este doar una temporară.

”Acum 2 ani, cărbunele – cu prețul certificatelor inclus – a fost mai scump, dar acum gazul este total altundeva. Era o decizie nu doar «eco», ci și pragmatică să folosim gazul. Situația s-a schimbat radical. Dacă mă întrebați de politici ecologice, în toată Europa s-a făcut o greșeală strategică în a ne baza pe gaz din Rusia și este clar că investițiile în alte forme de producere a energiei termice sunt absolut cruciale. De aceea există această emulație de a găsi alte forme de a produce și electricitate și căldură. Folosirea cărbunelui trebuie să rămână o fază de tranziție. Miza reală este să investim în soluții care să ne lase să fim independenți atât de gaz, cât și de cărbune”, a încheiat primarul.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!