Hidroelectrica, perla de la stat | Cel mai mare IPO din istoria bursei românești a debutat cu succes
Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat, în şedinţa de joi, prospectul aferent ofertei publice de vânzare pentru un număr de până la 78.007.110 acţiuni, reprezentând 17,34% din numărul total al acţiunilor emise de Hidroelectrica, preţul de ofertă fiind de 94 lei – 112 lei per acţiune, conform unui comunicat al ASF, citat de Agerpres. Subscrierile au început dis-de-dimineață, iar până la ora 10:30 valoarea subscrierilor pentru tranșa adresată persoanelor fizice ajunsese deja la 35 de milioane de lei.
Subscrierea a început de vineri, 23 iunie, și durează până pe 4 iulie, la ora 12:00.
Pentru persoanele fizice prețul este de 112 lei/acțiune. Oricine poate să subscrie pentru cel puțin 50 de acțiuni, adică o sumă de 5.600 lei, aceasta fiind suma care reprezintă subscrierea minimă.
De asemenea, persoanele fizice au dreptul la un discount de 3% din preț pentru ordinele de cumpărare care au fost înregistrate în primele cinci zile lucrătoare, potrivit prospectului ofertei.
Tranșa dedicată persoanelor fizice se ridică la 11.701.067 acțiuni, reprezentând 15% din numărul de acțiuni oferite, valoarea totală ridicându-se la peste 1,3 de miliarde de lei.
Oferta cuprinde o ofertă de vânzare a unui număr total de până la 78.007.110 acțiuni de către Fondul Proprietatea, adică 17,34%.
Pentru cei interesați de subscriere, este important de știut că Hidroelectrica intenționează să distribuie, cu titlu de dividende ordinare, minimum 90% din profitul net anual începând cu exercițiul financiar imediat următor ofertei.
Datele esențiale ale prospectului
Hidroelectrica SA este principalul producător de energie electrică din România, cu un portofoliu de producţie 100% din surse regenerabile şi unul dintre cei mai mari producători hidroenergetici din Europa.
Societatea va depune cerere pentru admiterea la tranzacţionare a acţiunilor sale pe piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Conform documentelor transmise de companie, intervalul orientativ al preţului de ofertă a fost stabilit între 94 RON şi 112 RON pe acţiune oferită, ceea ce corespunde unei capitalizări de piaţă de la 42,3 miliarde de RON până la 50,4 miliarde de RON (de la 8,5 miliarde de EUR până la 10,2 miliarde de EUR).
”Nivelul anticipat al Ofertei, incluzând orice Opţiune de Supra-Alocare (este de până la 89.708.177 Acţiuni Oferite ce urmează a fi vândute de Fondul Proprietatea S.A., reprezentând până la întreaga sa participaţie de 19,94% din capitalul social emis al Hidroelectrica. Societatea nu va realiza o majorare de capital în contextul Ofertei şi nu va beneficia în vreun fel de fondurile obţinute ca urmare a desfăşurării Ofertei”, precizează Hidroelectrica.
Trei grupuri de investitori instituţionali români au fost de acord să fie investitorii principali în cadrul ofertei şi au încheiat un acord de investiţii cu Societatea şi acţionarul vânzător. Investitorii principali s-au angajat să achiziţioneze în total 2,24 miliarde RON în acţiuni la preţul final de ofertă, sub rezerva anumitor condiţii uzuale.
Oferta publică iniţială va consta într-o ofertă publică adresată investitorilor de retail şi instituţionali din România, precum şi într-o ofertă adresată investitorilor instituţionali internaţionali eligibili.
”Se preconizează ca Perioada de Ofertă să înceapă pe 23 iunie 2023 şi este de aşteptat să se încheie cel târziu pe 4 iulie 2023 la ora 12 (ora locală). Preţul de Ofertă şi numărul exact de Acţiuni Oferite spre vânzare vor fi determinate în urma procesului de book building din cadrul Perioadei de Ofertă şi se estimează să fie anunţate pe sau în jurul datei de 5 iulie 2023. Se estimează ca decontarea să aibă loc pe sau în jurul datei de 10 iulie 2023. Se preconizează ca admiterea şi începerea tranzacţionării pe BVB să aibă loc în jurul datei de 12 iulie 2023”, menţionează reprezentanţii Hidroelectrica.
Investitorii de retail au dreptul la un discount de 3% din preţul de ofertă pentru acele ordine de cumpărare care au fost înregistrate în primele cinci zile lucrătoare ale perioadei de ofertă. Acţiunile oferite pentru care s-a subscris în cadrul tranşei de retail începând cu a şasea zi lucrătoare a perioadei de ofertă vor fi vândute investitorilor de retail la Preţul de Ofertă.
Imediat după admitere, acţiunile societăţii vor fi incluse în indicele BET al BVB.
Acţionarul vânzător a acordat Coordonatorilor Globali Comuni o opţiune (“Opţiunea de Supra Alocare”), reprezentând până la 15% din Acţiunile Oferite, ce poate fi exercitată în termen de 30 de zile calendaristice de la Admitere.
Societatea şi Fondul vor fi supuşi unei interdicţii de înstrăinare a acţiunilor societăţii pentru o perioadă ce începe pe 22 iunie 2023 şi se încheie după 180 zile de la data Admiterii, iar acţionarul majoritar al societăţii va fi supus unei interdicţii de înstrăinare a acţiunilor Societăţii pentru o perioadă ce începe pe 22 iunie 2023 şi se încheie după 12 luni de la data Admiterii.
Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie din România în ceea ce priveşte cantitatea de energie produsă şi un jucător important în domeniul hidroenergetic din Europa.
Grupul deţine şi operează 182 de hidrocentrale, cinci staţii de pompare şi un parc eolian ce sunt amplasate strategic în opt sucursale organizate geografic pe teritoriul României. Capacitatea de producţie totală instalată a activelor hidroenergetice ale Societăţii este împărţită în hidrocentrale de acumulare, hidrocentrale pe firul apei şi staţii de pompare.
Societatea deţine un portofoliu de producţie 100% din surse regenerabile, cu o capacitate hidroelectrică de producere instalată de 6,3 GW şi o capacitate eoliană onshore instalată de 108 MW în parcul eolian Crucea.
Între 2018 şi 2022, Societatea a avut o cotă de piaţă de aproximativ 29%, în ceea ce priveşte energia totală generată şi livrată în sistem (potrivit rapoartelor anuale ale Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei).
Hidroelectrica este unul dintre cei mai mari producători de hidroenergie din Europa, cu un volum de electricitate generată din surse hidroelectrice de 13,6 TWh în 2022, de 16,9 TWh în 2021 şi de 15 TWh în 2020 (toate cantităţile reprezentând producţia brută). Producţia din 2022 reflectă condiţiile hidrologice mai puţin favorabile din cauza secetei severe.
Totodată, Hidroelectrica furnizează energie electrică pe pieţele de energie electrică angro şi cu amănuntul din România. Cota de piaţă a Societăţii în ceea ce priveşte energia electrică furnizată consumatorilor de retail a crescut de la 1,3% în 2020, la aproximativ 8% în decembrie 2022, conform ANRE. Numărul de clienţi de retail a crescut de la 2.465 în 2020, la peste 482.000 în 2022. În 2022, Societatea a furnizat aproximativ 3,7 TWh energie electrică clienţilor finali, potrivit ANRE.
În anii încheiaţi la 31 decembrie 2022, 2021 şi 2020, Societatea a generat venituri consolidate în valoare de 9.452,0 milioane RON, 6.489,3 milioane RON şi, respectiv, 3.841,4 milioane RON. În aceeaşi perioadă, Societatea a raportat profituri anuale în valoare de 4.464,0 milioane RON, 3.116,1 milioane RON şi, respectiv, 1.558,0 milioane RON.