Idei de afaceri | Dai un ban, dar îți trec nervii: pentru 50 de lei, poți să spargi tot ce-ți iese în cale


Autor:    -  
face, volcano, eruption
Fotografie de flutie8211 pe Pixabay

Timp de citire: 4 minute

Doi antreprenori din Iași au deschis, de doar câteva luni, o așa-numită ”cameră a furiei” (”anger room”, în varianta originală în engleză), un loc special amenajat pentru cei care doresc să își elibereze furia spărgând diferite obiecte care nu mai sunt de folos nimănui cu o rangă, cu un ciocan, cu o bâtă de baseball sau cu crose de golf, obiecte pe care le primesc la faţa locului, scrie Ziarul de Iași.

În anii trecuți, astfel de ”anger rooms” sau ”smash rooms” au mai fost deschise la București, Brașov sau Cluj, însă nu s-a dovedit o afacere tocmai rentabilă, așa încât au fost închise, rând pe rând.

Lucia Ţanţuc şi Andrei Toma, cei doi tineri care s-au aventurat în această afacere în urmă cu două luni, se declară până acum mulţumiţi, având cel puţin câte un client pe zi.

Cei doi antreprenori spun că, în cadrul unei şedinţe, clienţii pot distruge tot ce apucă din obiectele care se află în ”camera furiei”, nefiind limitaţi la un anumit număr de obiecte. Mai mult, clienţii îşi pot aduce propriile bunuri pentru a le distruge, situaţie în care pot obţine o reducere de preţ.

”Unii clienţi mai improvizează şi folosesc piesele de mobilier din cameră pe post de arme. Nici nu vă imaginaţi cât de distractiv este să loveşti în maşina de spălat rufe cu aspiratorul, sau cu un cuptor cu microunde în aragaz. Ne place să observăm cât de încântaţi sunt oamenii când ajung pentru prima dată în cameră şi cât de încărcaţi de adrenalină, dar şi extenuaţi ies din cameră. Mulţi ne-au spus că ar fi echivalentul a două şedinţe la sală, la cât efort fizic depun în cameră. Am avut grupuri care au ajuns la noi din alte oraşe, care au venit la Iaşi special pentru Smash Room sau clienţi recurenţi, care nu sunt la prima şedinţă, ceea ce ne dă încredere”, explică tinerii.

Lucia este originară din Republica Moldova, iar Andrei, prietenul ei, este din Bârlad. Au ajuns în Iaşi cu facultatea în urmă cu 8 ani şi s-au stabilit aici.

”Ne-am încurajat reciproc şi am păşit în lumea afacerilor în 2021. Am început cu ce ştiam mai bine, decoraţiuni din licheni stabilizaţi, apoi cu lumânări parfumate din ceară de soia. Cu puţin timp înainte de a deschide Smash Room Iaşi, curioşi din fire fiind, căutam lucruri de făcut şi experienţe noi de testat în Iaşi în puţinul nostru timp liber pe care îl avem. Din păcate nu prea găseam chestii de făcut şi ne gândeam cum am putea ajuta comunitatea, dar şi să le oferim noi metode de distracţie, altele decât cele prezente în oraş. Aşa ne-am gândit că ar fi perfect să fie o cameră în care poţi intra şi să spargi lucruri fără regrete, într-un mediu sigur, controlat, fără să fie nevoie să cumperi altele în loc”, a declarat Lucia pentru Ziarul de Iaşi.

În ce privește aprovizionarea cu obiecte de distrus, ei spun că o mare parte dintre acestea provin din donațiile clienților, care sunt îndemnați să aducă diverse lucruri nefuncţionale, pe care nu le pot vinde, dona sau folosi, primind la schimb un discount pentru intrarea în cameră.

După distrugere, obiectele sparte sunt predate spre reciclare firmelor care se ocupă de colectarea şi reciclarea acestora.

”Lunar mai facem campanii de colectare de electronice, electrocasnice şi piese de mobilier stricate de la oamenii din Iaşi şi împrejurimi. Întrucât este ilegal să fie aruncate la gunoi, noi mergem să le colectăm de la ei de acasă şi le oferim discount pentru intrarea în «Smash Room» pentru doritori sau le cumpărăm la un preţ modic”, a adăugat Andrei.

Destructoterapia, adică ”terapia prin distrugere”

La nervi, nimic nu pare să pice mai bine decât să ai la îndemână un baros și să spargi cu poftă un calculator sau chiar o mașină. Ori să-ți calci în picioare telefonul mobil. Dacă obiectele respective chiar îți aparțin, apare o problemă nouă și, desigur, noi și noi motive de furie.

Ca atare, în urmă cu 20 de ani, trei prieteni spanioli Jorge Arribas, Francisco Perez și Hani Charwani, au introdus ”destructoterapia” în cadrul listei de servicii pe care le oferea compania lor StopStress Group.

La vremea respectivă, compania organiza ședințe de grup, pentru 8-10 persoane, iar taxa varia între 200 și 300 de euro.

”Este un mod sigur și atent controlat prin care îți poți elibera stresul sau ura acumulată în timp, fără să lovești sau să urli la cei din jur și evitând să pui în pericol integritatea fizică și emoțională a celor din jurul tău”, spunea Hani Charwani în 2008, într-un interviu pentru El País.

După fiecare ședință de destructoterapie, compania le punea la dispoziție clienților datele de contact ale unor psihologi calificați, apți să le preia cazul, la nevoie.

Deși, la început, clienții puteau să vină cu propriile obiecte de acasă – așa cum procedează și antreprenorii ieșeni, ideea a fost abandonată ulterior. Inițial, spaniolii au constatat că rezultatele obținute prin distrugerea propriilor obiecte erau mai bune. Totuși, au apărut situații în care soțul sau soția venea la ”camera furiei” cu obiecte care aparțineau consoartei/consortului pe care erau foc și pară, iar de aici până la un scandal total nu mai era decât un singur pas.

Ca atare, singurele surse de aprovizionare cu ”materie primă” au rămas cimitirele de mașini sau depozitele de electronice și electrocasnice uzate.

Potrivit companiei spaniole, în topul obiectelor preferate de clienți pentru a le distruge era mașinile, calculatoarele și telefoanele mobile, lista fiind similară pentru clienții de ambele sexe.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!