Închide

Istanbulul mai scump decât Manhattan-ul? Șefa băncii centrale a Turciei s-a mutat cu părinții

Avatar
galata, tower, galata tower

Fotografie de smuldur pe Pixabay

Timp de citire: 2 minute

Guvernatoarea Băncii Naționale a Turciei, care a preluat postul în luna iunie a acestui an după două decenii în care a trăit în Statele Unite, a ocupat posturi de conducere la mai multe bănci americane importante, precum Goldman Sachs și a lucrat şi pe Wall Street, spune că din cauza creşterilor mari de preţuri de pe piaţa imobiliară a fost nevoită să se mute înapoi cu părinţii, informează agenția France Presse, citată de Agerpres.

“Nu am găsit o locuinţă la Istanbul. Este extrem de scump. Am decis să ne mutăm la părinţii mei. De ce este Istanbulul mai scump decât Manhattan-ul?”, spune Hafize Gaye Erkan, șefa băncii centrale a Turciei, într-un interviu publicat sâmbătă în cotidianul Hürriyet.

În luna noiembrie rata anuală a inflaţiei în Turcia a fost de 62%, alimentată în special de devalorizarea lirei turceşti, iar chiriile au crescut cu 77,1% în Istanbul în aceiaşi perioadă, arată un studiu realizat de Universitatea din Istanbul.

Pentru a lupta cu inflaţia, Banca Centrală a Turciei a majorat dobânda de referinţă de la 8,5% în luna iunie până la 40% în prezent.

De asemenea, pe fondul nemulţumirii chiriaşilor, guvernul turc a plafonat majorarea chiriilor la 25%.

Totuși, experţii sunt de părere că această măsură nu a făcut decât să alimenteze tensiunile pe piaţa imobiliară, deoarece numeroşi proprietari încearcă prin toate mijloacele, uneori chiar şi unele frauduloase, să se debaraseze de actualii chiriaşi pentru a găsi noi locatari care să plătească chirii mai mari.

În interviul pentru Hurriyet, Hafize Gaye Erkan a mai spus că actualul ciclu de înăsprire a politicii monetare se apropie de final şi în acest context i-a sfătuit pe investitorii străini să cumpere obligaţiuni guvernamentale denominate în lire pentru a profita de dobânzile favorabile actuale.

“Anul următor, în jurul acestei perioade vom fi într-un mediu mult mai moderat în termeni de inflaţie şi înăsprire a politicii monetare. Dacă investitorii străini vor să intre pe piaţă ar trebui să o facă acum. Evident că dacă vor veni mai târziu vor beneficia de randamente mai mici”, a apreciat guvernatorul Băncii Turciei.

scroll to top