Împinși de criză, italienii își vând bijuteriile de familie. Prețul aurului a explodat
Bijuteriile de familie sunt un colac de salvare pentru mulți italieni. Vânzările de aur au explodat, iar cei mai mulți renunță la moștenirea de la rude ca să-și permită o vacanță sau ca să facă o achiziție care depășește bugetul familiei. Sunt și destui care nu mai fac față vieții costisitoare și apelează la casele de amanet pentru a-și plăti facturile exorbitante, potrivit TVR. Prețul aurului a crescut enorm, ceea ce îi atrage pe mulți italieni.
Perioada Covid, apoi războiul și falimentul unor bănci importante au făcut ca prețul aurului să crească foarte mult.
David Campomaggiore, proprietar de magazin de amanet:
Trebuie să luam în calcul faptul că prețul aurului în ultimii 20 de ani a crescut cu 590 la sută, iar în ultimii doi ani depășește 70 la sută. Pot spune că în 2022 am cumpărat mult mai mult aur față de anii precedenți.
Cei care decid să vândă bijuteriile din casă preferă să nu se atingă de contul personal când vine vorba de unele achiziții.
În medie, o persoană care se adresează magazinelor specializate aduce bijuterii pentru care primește sume cuprinse între 500 și 2000 de euro. Clienții sunt împărțiți în trei categorii:
David Campomaggiore:
Este una, care din fericire nu e cea mai mare, dar trebuie să luăm în considerare că sunt persoane care vând doar ca să plătească facturile. Apoi este o categorie numeroasă de persoane care vând ca să aibă un trai mai ridicat decât își permit, din cauza creșterii costului vieții. Așadar să poată ieși la cină, să își ia o vacanță frumoasă sau să cumpere un televizor nou. Și este o a treia categorie în care intră persoanele înstărite, care decid să vândă pentru că în acest moment cotația aurului este foarte ridicată.
Prețul unui gram de aur este cotat la aproximativ 58 de euro.
Conform unui sondaj, peste 60 la sută dintre italieni sunt dispuși să vândă aurul familiei pentru a-și satisface un moft precum un telefon nou sau o haină de firmă. Alți 17 la sută ar recurge la această modalitate de a obține bani pentru a reuși să încheie luna fără datorii sau să facă față cheltuielilor neprevăzute.