ANALIZĂ Mesajul Lituaniei pentru UE în dosarul ”bielorus”: Vă mișcați prea încet!

Criza care a urmat alegerilor din Bielorusia, de pe 9 august, stârnește încă multă emoție la nivel public în țările UE, cei mai mulți oameni simțind atașament și simpatie pentru sutele de mii de protestatari care îi cer lui Alexandr Lukashenka să plece. Cel supranumit cu destulă inexactitate ”ultimul dictator al Europei” are însă, în continuare, prieteni și aliați – unii doar de conjunctură – în cancelariile europene. La nivelul UE, Lituania, alături de Polonia, este una dintre vocile care s-au remarcat în aceste ultime trei săptămâni drept cel mai aspru critic al președintelui de la Minsk și încearcă să-și convingă partenerii europeni că sprijinul doar din vorbe nu mai este de ajuns.

Lituania are un mesaj limpede de transmis către Uniunea Europeană în dosarul ”Bielorusia”: ”Să ne mișcăm mai repede!” Într-un interviu acordat publicației Politico.eu, ministrul de externe lituanian

a declarat că, până în prezent, răspunsul UE la criză – incluzând aici fonduri pentru victimele represiunii și sancțiunile împotriva unor figuri de prim rang din Bielorusia – a fost solid, însă lent, iar riscul de a nu ajunge la liman cu un succes complet este tot mai mare.

”Nu ajunge să judecăm, să evaluăm, să condamnăm, ar trebui să ne și mișcăm. Și trebuie să o facem repede”, a avertizat șeful diplomației de la Vilnius.

Câteva țări membre, în special vecinii apropiați Bielorusiei, Lituania și Polonia, solicită un răspuns mai viguros din partea Bruxelles-ului, care să cuprindă susținerea opoziției de la Minsk pentru o nouă rundă de alegeri și solicitarea eliberării deținuților politici.

În același timp, dinspre Berlin s-au auzit voci mult mai prudente, iar comisarul european al Franței, Thierry Breton, care se ocupă de piața internă, fără atribuții explicite în politica externă sau de vecinătăți, a spus chiar că Belarusul nu face parte din Europa.

Diviziunile de acest fel au sporit senzația că criza a prins UE într-o poziție delicată.

Singurul cuvânt pe care protestatarii bieloruși mai au să i-l spună președintelui: ”Pleacă!” Foto: BBC.

Analiștii spun că, dacă UE va rămâne prea pasivă, angajamentul său de a apăra setul de valori care stau la baza construcției europene – cum ar fi dreptul de a-și exercita liber votul, în scrutine organizate corect, sau drept de a trăi liber și departe de violența arbitrară a statului – ar putea fi pus sub semnul întrebării.

Ezitările au o explicație simplă. Un răspuns mai proactiv al UE ar putea risca să declanșeze o intervenție destabilizatoare din partea Rusiei, dacă Moscova ar simți că interesele sale sunt periclitate, într-o țară în care a menținut mult timp o considerabilă influență politică și economică.

”În Bielorusia, europenii merg pe muchie de cuțit”, a scris Nathalie Tocci, directorul Institutului de Afaceri Internaționale de la Roma (Istituto Affari Internazionali), un think tank italian cunoscut pentru analizele de politică externă.

Uniunea Europeană trebuie să arate cât mai clar că, dacă președintele Vladimir Putin ar acționa prin mijloace militare în apărarea lui Lukashenka, așa cum a spus că ar fi pregătit să o facă, la nevoie, blocul comunitar este, la rândul său, pregătit să impună sancțiuni importante în cazul oricărei încălcări a dreptului internațional, a spus Tocci. ”Cu toate acestea, trebuie să o facă suficient de clar, însă fără a transforma acest lucru într-o profeție auto-îndeplinită.”

Europa a făcut doar pași mici și grijulii

După o videoconferință din 19 august, Consiliul European a emis o declarație prin care a respins rezultatul alegerilor, dar a ezitat să ceară repetarea alegerilor. Consiliul a spus că va impune în scurt timp sancțiuni împotriva unui ”număr substanțial” de persoane responsabile de actele de violență, de represiune și de falsificarea rezultatelor alegerilor – dar acest lucru nu se poate întâmpla până în septembrie.

Între timp, Lituania s-a mișcat mult mai repede, oferind refugiu Svetlanei Tsikhanouskaya, contra-candidata lui Lukashenka în alegerile prezidențiale, care a fost obligată să părăsească țara din rațiuni de securitate personală. De asemenea, Lituania a votat propriul său set de sancțiuni liderilor de la Minsk.

”Trebuie impuse sancțiuni, trebuie să afirmăm clar că nu există altă cale, ci doar repetarea alegerilor”, a spus ministrul de externe Linkevičius.

El a mai cerut ca sumele alocate și aprobate anterior de UE pentru Bielorusia să fie suspendate.

”Orice asistență acordată acestui guvern sau prin intermediul acestui guvern nu mai este posibilă, în opinia mea”, a spus el.

Lituania și Bielorusia, țări-surori despărțite de istorie

Lituania și Belarusul împărtășesc o îndelungată experiență istorică în calitate de teritorii constitutive ale unor entități politice mai mari, de la Regatul Lituaniei din secolul al XIII-lea până la Uniunea Sovietică din secolul al XX-lea. De la prăbușirea URSS, cele două țări au fost pe traiectorii diferite. Lituania, o țară de aproximativ 2,8 milioane de locuitori a dezvoltat deja o tradiție democratică, bazată pe respectarea drepturilor omului, cu alegeri libere și corecte, în timp ce Bielorusia, o țară de 9,5 milioane de locuitori, a depășit limita de la care se poate vorbi despre o dictatură, sub conducerea liderului Lukașenka.

În cei treizeci de ani în care țările s-au îndepărtat din punctul de vedere al evoluției politice, Lituania a încercat să sprijine societatea civilă din țara vecină și mai mare, oferind refugiu disidenților săi și sedii provizorii organizațiilor interzise de Minsk.

Atunci când guvernul lui Lukashenka a scos în afara legii Universitatea Europeană pentru Științe Umane din Minsk, în 2004, aceasta s-a mutat la Vilnius, la 180 de kilometri spre nord-vest, unde continuă să ofere studenților din Belarus o educație liberală.

Pe măsura apropierii alegerilor din 9 august, Lituania a avertizat asupra pericolului fraudării scrutinului și represiunilor care ar putea urma acestuia, iar lituanienii au încercat să ofere sprijin moral în zilele care au urmat. Duminica trecută, câteva sute de mii de oameni au format un lanț uman de la Vilnius până la granița cu Bielorusia, fluturând steaguri bieloruse, alb-roșii. Aceștia au lansat și baloanele cu mesaje de protest, care au plutit din Lituania peste teritoriul bielorus, fiind doborâte de forțele aeriene ale Minsk-ului, într-un gest ridiculizat de opinia publică din toată Europa.

Linkevičius a spus că bielorușii, la fel ca toți oamenii, merită o viață decentă și să fie consultați de liderii lor, lucru pe care actualul lor președinte pare să nu-l poată face.

”Cu siguranță nu le putem spune ce trebuie să facă, dar merită să fie cel puțin respectați și ascultați”, a mai spus el.

Lanțul uman și o semnificație aparte

Evenimentul de duminică a avut loc la exact 31 de ani de la data de 23 august 1989, rămasă în istoria țărilor Baltice drept ziua ”Lanțului Baltic” (sau ”Lanțul Libertății”).

”Lanțul Baltic”, 23 august 1989. Fotografie apărută în revista letonă ”Moteris”.

Două milioane de oameni și-au unit mâinile pentru a forma un lanț uman care s-a întins pe 675,5 kilometri în cele trei state baltice – Estonia, Letonia și Lituania.

Demonstrația a luat naștere în trena protestelor din orașele occidentale de ”Ziua Panglicii Negre”, care a marcat a 50-a aniversare a Pactului Molotov – Ribbentrop între Uniunea Sovietică și Germania nazistă. Pactul și protocoalele sale secrete au împărțit Europa de Est în sfere de influență și au condus la ocuparea statelor baltice în 1940.

Evenimentul a fost organizat de mișcările independentiste baltice: ”Rahvarinne” în Estonia, ”Tautas fronte” din Letonia și ”Sąjūdis” din Lituania. Intenția organizatorilor a fost să atragă atenția globală asupra situației din cele trei țări ale căror popoare manifestau o dorință fermă pentru independență. De asemenea, a fost o expresie limpede a solidarității speciale între cele trei națiuni Baltice.

Lanțul Baltic a rămas unul dintre evenimentele cele mai emoționante și mai eficiente, uluitor și din punct de vedere vizual, pe care locuitorii țărilor Baltice îl prețuiesc enorm și astăzi.

Evenimentul a fost privit drept o ocazie excelentă pentru activiștii baltici de a se poziționa ferm în problema independenței celor trei țări, aceasta nefiind văzută doar ca o chestiune politică, ci și ca problemă morală. Autoritățile sovietice au răspuns evenimentului cu o retorică intensă, dar nu au reușit să întreprindă acțiuni eficiente care să poată acoperi decalajul în creștere dintre republicile baltice și restul Uniunii Sovietice.

La șapte luni de la protest, pe 11 martie 1990, Lituania a devenit prima dintre republicile sovietice care și-a declarat independența, nefiind recunoscută de URSS decât un an și jumătate mai târziu.

După Revoluțiile din 1989, 23 august a devenit o zi oficială de comemorare atât în ​​țările baltice, în Uniunea Europeană, cât și în alte țări, cunoscută sub numele de ”Ziua Panglicii Negre” sau ca ”Ziua Europeană a Pomenirii Victimelor Stalinismului și Nazismului”.