Oficial: tranzacția prin care Banca Transilvania preia activele OTP Bank, autorizată de Concurență

,
Autor:    -  
Banca Transilvania
Sursa foto: Banca Transilvania.

Timp de citire: 2 minute

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Banca Transilvania preia companiile OTP Bank România, OTP Leasing România IFN, OTP Asset Management România SAI, OTP Factoring şi subsidiarele acesteia – OTP Consulting România, OTP Advisors şi Fundaţia OTP Bank România, potrivit unui comunicat al instituției.

Banca Transilvania este principala companie a Grupului Financiar Banca Transilvania, care oferă servicii financiare în România, precum servicii bancare, servicii de investiţii, servicii de administrare a portofoliilor şi leasing.

OTP Bank România, OTP Leasing România IFN, OTP Asset Management România SAI, OTP Factoring şi subsidiarele acesteia, OTP Consulting România, OTP Advisors şi Fundaţia OTP Bank România fac parte din Grupul OTP, oferind produse şi servicii financiar-bancare.

“În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia şi că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal. Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naţionale de concurenţă, după eliminarea informaţiilor cu caracter confidenţial”, se menționează în comunicatul citat.

Banca Transilvania a semnat, pe 9 februarie 2024, contractul pentru achiziţionarea a 100% din acţiunile OTP Bank România, precum şi a celorlalte companii din Grupul OTP România, preţul total al tranzacţiei ridicându-se la 347,5 milioane de euro.

Din 2004, OTP Bank, unul dintre grupurile bancare cu cea mai rapidă creștere din Europa Centrală și de Est, a fost acționarul semnificativ al OTP Bank România. OTP Bank România are 2,64% cotă de piață în funcție de active, aproape 420.000 de clienți persoane fizice, peste 22.000 de clienți Corporate și IMM, 1.800 de angajați și 96 de sucursale.

Banca Transilvania este cea mai mare bancă din Europa de Sud-Est. Ca bancă universală, acoperă toate segmentele și liniile de business din domeniul financiar. Are o cotă de piață de circa 20%, peste 4 milioane de clienți, aproximativ 10.000 de angajați, soluții de banking online de ultimă generație și o rețea puternică de agenții la nivel național.

Consultanții Băncii Transilvania în această tranzacție au fost Barclays Bank Ireland PLC (consultant financiar), Filip & Company (consultant juridic) și PwC România (consultant due diligence).


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!