Închide

Perioada fără amenzi pentru neutilizarea E-factura, extinsă. Vezi noul termen și ce riști după

Avatar
invoice, cash, payments

Fotografie de mohamed_hassan pe Pixabay

Timp de citire: < 1 minut

Perioada în care nu se vor da amenzi pentru transmiterea facturilor emise și în sistemul e-Factura va fi extinsă până la fata de 31 mai, spune ministrul Finanțelor, Marcel Boloș. Primele sancțiuni ar putea fi aplicate începând de la data de 1 iunie dacă firmele nu vor raporta facturarea și în e-Factura în termen de 5 zile lucrătoare, anunță B1 TV.

„Am decis. (Extindem, n.r.) până în 31 mai, ca urmare a faptului că încă sunt 74.000 de plătitori de TVA care nu folosesc e-Factura. Vor primi notificări. Contribuabilii trebuie, însă, să fie atenți – cu data de 1 iulie amenda este de 15% din valoarea facturii”,

a spus Marcel Boloș.

Până la data de 1 iulie sunt valabile în continuare facturile utilizate și în anii trecuți, care trebuie raportate în sistemul e-Factura, dar de la 1 iulie nu se vor mai putea emite facturi decât prin acest sistem. În perioada 1 ianuarie-30 iunie este obligatorie raportarea facturilor în sistem.

Decizia privind extinderea termenului fără sacțiuni trebuie adoptată și publicată în Monitorul Oficial pentru a avea rezultate.

Amenzi pentru nerespectarea raportării în E-factura

Nerespectarea termenului pentru transmiterea facturilor se sancționează cu amendă între 5.000-10.000 lei pentru persoanele juridice care fac parte din contribualilii mari și între 2.500-5.000 lei pentru persoanele juridice din categoria contribuabilor mijlocii. Celelalte persoane juridice și persoanele fizice primesc amendă de la 1.000- 2.500 de lei.

Cei care au sume în decont TVA și nu folosesc e-Factura, cei care au TVA colectat în decont mai mic decât în sistem și cei care au TVA deducitibil în decont mai mare decât în e-Factura vor primi notificări.

scroll to top