Prețul aurului s-a prăbușit sub presiunea ascensiunii dolarului american
Prețul aurului s-a prăbușit sub pragul de 1750 de dolari/uncia, pentru prima dată din 11 octombrie 2021. Au fost două zile negre pentru cursul aurului, care nu a rezistat presiunii ascensiunii dolarului american. Joi dimineată prețul metalului galben a reușit să se stabilizeze și să se îndepărteze ușor de valoarea înregistrată la ultima tranzacție bursieră de miercuri.
O evoluție explicată de analiști prin faptul că, deși moneda americană continuă să influențeze puternic mișcările de pe piețele materiilor prime, teama investitorilor că economia mondială va intra în recesiune pe fondul incapacității Băncilor Centrale din lume de a stăvili tăvălugul inflației s-a dovedit mai puternică.
În aceste condiții, aurul și-a redobândit statutul de activ de refugiu, de oază de liniște în vremuri tulburi, de ”furtună economică perfectă”, așa cum avertiza Banca Angliei. Prin urmare, prețul aurului și-a consolidat poziția joi dimineață, recuperând din pierderile din ajun și apropiindu-se de pragul de 1760 de dolari/uncia.
Indicele dolarului (cursul de schimb față de un coș de monede a șase parteneri comerciali ai SUA) a crescut miercuri peste 107 puncte, în timp ce cursul euro-dolar a scăzut sub 1,02 dolari pentru un euro pentru prima dată din decembrie 2002. Un dolar mai scump face ca aurul să fie mai puțin profitabil atunci când se cumpără metalul într-o altă monedă. Din cauza aprecierii dolarului, aurul a scăzut cu 4% în două zile, până la 1.730,7 puncte miercuri, cel mai scăzut nivel din 29 septembrie 2021.
Aprecierea dolarului se datorează creșterii temerilor legate de o posibilă recesiune. În special, îngrijorările legate de întreruperea aprovizionării cu gaze naturale în Europa au dus la scăderea euro în raport cu dolarul, ceea ce a susținut moneda americană. De asemenea, dolarul acționează în mod tradițional ca un activ mai fiabil, astfel încât riscurile de recesiune susțin cererea pentru el.
Așteptările privind noi majorări de rate de către Rezerva Federală a SUA contribuie, de asemenea, la aprecierea monedei americane. Potrivit minutelor publicate miercuri de Fed, este probabil ca autoritatea de reglementare să majoreze dobânda cu 50 sau 75 de puncte de bază la sfârșitul ședinței din iulie. Potrivit CME Group, aproape 94% dintre analiști cred că ședința din iulie va duce la o creștere cu 75 de puncte de bază a ratei de actualizare, la 2,25-2,5%. O majorare a ratei susține dolarul, ceea ce este negativ pentru prețul aurului.