Puma va pune capăt sponsorizării echipei naționale de fotbal a Israelului


Autor:    -  
Foto Puma

Timp de citire: < 1 minut

Puma va pune capăt sponsorizării echipei naţionale de fotbal a Israelului anul viitor, a anunțat un purtător de cuvânt al firmei germane de îmbrăcăminte sportivă, citată de agenția Reuters.

Producătorul german de îmbrăcăminte sport a decis să nu prelungească contractul cu Federația Israeliană de Fotbal și, prin urmare, de anul viitor nu va mai furniza echipamente sportivilor israelieni, a informat FT, citând o notă internă consultată de cotidianul economic.

Mai multe mărci au fost afectate de o campanie de boicot, acuzate că sprijină Israelul ca parte a ofensivei sale militare din Fâșia Gaza după atacul mortal lansat, pe 7 octombrie, de mișcarea Hamas în sudul Israelului.

Reuters subliniază încă că decizia Puma de a nu mai susține echipa națională de fotbal a Israelului nu are neapărat legătură cu războiul din Orientul Mijlociu, fiind dictată de considerente de ordin financiar. Hotărârea este parte a unui plan strategic mai larg numit „mai puțin, mai mult, mai bine”, care își propune să promoveze o selectivitate mai mare în marketingul sportiv, precizează Financial Times, citând surse familiarizate cu discuțiile pe această temă din interiorul companiei germane.

Puma, despre care se așteaptă, de asemenea, să pună capăt sponsorizării naționalei Serbiei anul viitor, intenționează să continue să-și revizuiască toate relațiile actuale și perspectivele de viitor. Intenția este de a menține o listă puternică de echipe naționale.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!