Scumpirea petrolului salvează finanțele OMV: deși producția scade, marja de rafinare crește


Autor:    -  
flame, oil drillers, gas flame
Fotografie de Ratfink1973 pe Pixabay

Timp de citire: 2 minute

Grupul austriac OMV a anunţat vineri că producţia sa de hidrocarburi a scăzut în trimestru al treilea al acestui an, comparativ cu trimestrul precedent. Cu toate acestea grupul a profitat din plin de creşterea preţului la petrol şi gaze naturale astfel că marja de rafinare s-a îmbunătăţit semnificativ, potrivit unui comunicat de presă al OMV, acţionarul majoritar de la OMV Petrom, citat de Agerpres.

În perioada iulie-septembrie 2021, producţia de hidrocarburi a OMV a scăzut până la 470.000 barili echivalent petrol pe zi, de la 490.000 barili echivalent petrol pe zi în trimestrul al doilea.

Cu toate acestea, marja de rafinare a OMV (un indicator al profitabilităţii afacerilor cu petrol şi gaze naturale) a urcat până la 4,41 dolari pentru un baril de echivalent petrol în T3, aproape dublu faţă de una de 2,21 dolari pentru un baril de echivalent petrol în T2 şi de aproape cinci ori mai mult decât una de 0,87 dolari pentru un baril de echivalent petrol în trimestrul al treilea al anului trecut.

În paralel, rata de utilizare a rafinăriilor OMV a crescut şi ea până la 91% în trimestrul al treilea, de la 85% în trimestrul al doilea. De asemenea, vânzările totale de produse rafinate ale OMV au crescut până la 4,66 milioane tone în T3, de la 4,01 milioane tone în T2. În schimb, în aceeaşi perioadă au scăzut vânzările de gaze naturale până la 39,96 Twh, de la 44,43 Twh.

Potrivit OMV, preţul mediu al barilului de ţiţei Brent a crescut până la 69,6 dolari în T3, de la 59,9 dolari în T2 şi 37,3 dolari în trimestrul al treilea al anului trecut, în timp ce preţul mediu al gazelor naturale la bursa de la Viena a ajuns la 47,10 euro pentru un Megawatt oră în T3, de la 24,83 euro pentru un Megawatt oră în T2 şi 8,79 euro pentru un Megawatt oră în trimestrul al treilea al anului trecut.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!