Seceta ar putea limita redresarea producției celui mai important produs agricol al Franţei

, ,
Autor:    -  
winery, vineyard, wine
Fotografie de RickBaldwinStudio pe Pixabay

Timp de citire: 2 minute

Producţia de vin a Franţei este aşteptată să îşi revină în acest an, după ce în 2021 a fost afectată de îngheţ, însă agravarea secetei ar putea limita volumele, a anunţat marţi Ministerul francez al Agriculturii, informează Reuters, citată de AGERPRES.

Conform primelor estimări pentru 2022, producţia de vin a Franţei ar urma să înregistreze în acest an o creştere cuprinsă între 13% şi 21%, până undeva între 42,6 şi 45,6 milioane hectolitri. Un hectolitru este echivalent cu 133 de sticle standard de vin. Limita superioară a intervalului prognozat este cu 7% peste media din ultimii cinci ani.

Potrivit Ministerului Agriculturii de la Paris, în 2022 majoritatea regiunilor au înregistrat condiţii meteo mai favorabile decât anul trecut, exceptând anumite părţi din regiunea de sud-vest, care au fost afectate de îngheţ şi grindină.

“În aceste condiţii, producţia se îndreaptă spre o creştere comparativ cu anul trecut în toate regiunile viticole, cu excepţia regiunii Charentes”, se precizează în raportul menţionat. “Cu toate acestea, seceta din sol, combinată cu valurile de caniculă ar putea limita majorarea, dacă vor persista până la recoltat”, a adăugat Ministerul francez al Agriculturii.

Sectorul agricol din Franţa, cel mai mare din Uniunea Europeană, se teme că pierderile se vor acumula din cauza celei mai grave secete cu care s-a confruntat vreodată Franţa.

Ministerul francez al Agriculturii a precizat că seceta din acest an a redus şi presiunile exercitate de dăunători asupra viilor şi ar urma, de asemenea, să conducă la un debut mai rapid al recoltării strugurilor.

Producţia în regiunea Bordeaux ar urma să scadă sub media din ultimii cinci ani, după ce seceta şi grindina au afectat, în diferite grade, aproximativ 10.000 de hectare, a anunţat Ministerul francez al Agriculturii. În schimb, regiunea Champagne se pregăteşte pentru o recoltă bună, peste media din ultimii cinci ani, graţie ploilor din luna iunie şi limitării pagubelor provocate de dăunători.

Vinul este cel mai important produs agricol al Franţei şi în mod normal Franţa, Spania şi Italia concurează pentru titlul de cel mai mare producător mondial de vin.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!