Sectorul zootehnic din România, al 5-lea în ansamblul UE. La oi și capre, prindem podiumul
Spania, Grecia și România sunt primele trei țări din Uniunea Europeană în privința efectivelor de oi și capre, potrivit datelor aferente anului 2019, furnizate de Biroul European de Statistică (Eurostat).
Astfel, România se situează pe locul al doilea la efectivele de oi, fiind depășită doar de Spania. În privința efectivelor de capre, clasamentul este condus de Grecia, urmată de Spania și de România.
Creșterea porcilor din România este mult subdimensionată față de consumul populației, ale cărei obiceiuri de consum uzual ar sugera efective mai mari. Țara noastră este al 9-lea cel mai mare crescător de porci din UE, clasamentul fiind dominat de Spania, Germania și Franța.
La creșterea bovinelor, România se află tot pe locul al 9-lea în Uniune, într-un clasament în care cele mai mari efective sunt înregistrate de aceleași trei țări, dar în altă ordine: Franța, Germania și Spania.
Per total, la sfârșitul lui decembrie 2019, în Uniunea Europeană existau efective de 143 de milioane de porcine, 77 de milioane de bovine, 62 de milioane de ovine și 12 milioane de caprine.
La aceeași dată, șeptelul de porcine al Spaniei a reprezentat 22% din totalul UE, 9% din bovinele UE, 25% din ovinele UE și 23% din caprinele UE, fiind statul cu sectorul zootehnic cel mai dezvoltat la nivelul Uniunii. Germania și Franța sunt următoarele state în top.
Datele Eurostat arată că există câteva state de dimensiuni reduse, specializate în creșterea anumitor animale. De pildă, sectoarele de creștere a porcinelor din Danemarca și Olanda reprezintă 9%, respectiv 8% din șeptelul UE. Irlanda contează cu 9% din efectivele de bovine ale UE, iar Grecia a reprezentat 14% din populația de ovine și 31% din populația de caprine din UE.