Șeful Transgaz: ”Coridorul Vertical” ar putea fi gata în 2026-2027. De unde vor veni gazele?


Autor:    -  
Sursa foto: Financial Intelligence.

Timp de citire: 4 minute

Al patrulea Summit Metropolitan al Operatorilor de Transport și Sistem al gazelor naturale (OTS) semnatari ai Memorandumului Coridorului Vertical s-a desfășurat în aceste zile la Salonic, România fiind reprezentată de Ion Sterian, directorul general al companiei naționale de profil, Transgaz. Potrivit acestuia, partenerii și-au exprimat, încă o dată, consensul pentru construirea Coridorului Vertical, proiect major care ar putea fi finalizat la sfârșitul anului 2026 sau începutul anului 2027, dacă planurile vor fi respectate.

Într-un interviu acordat publicației Financial Intelligence, Ion Sterian a mai precizat că în perioada 18 -20 septembrie va avea loc la Budapesta o întâlnire importantă a miniștrilor Energiei din țările OTS-urilor semnatare ale Coridorului Vertical, în cadrul formatului CESEC (Central and South-Eastern Europe Energy Connectivity), la care va fi prezentat un concept comun al Coridorului Vertical, pentru ca proiectul să poată fi finanțabil din fonduri europene.

”Vrem să facem acest lucru pentru a primi fonduri europene pentru completarea pe fiecare țară în parte a infrastructurii de transport de gaze. Astfel, Uniunea Europeană va da fonduri pe fiecare țară în parte în funcție de conceptul pe care îl prezentăm noi, ca un tot unitar. Fiecare va justifica la Comisia Europeană necesitatea de finanțare pe proiectele respective pe care le are”, a explicat Ion Sterian.

În continuare, directorul general al Transgaz a trecut în revistă o parte dintre proiectele pe care le vor propune spre finanțare statele semnatare ale Coridorului Vertical:

”De exemplu la ICGB -Grecia , fondurile vor fi date pentru mărirea capacității IGB de la 3,5 miliarde metri cubi la 5 miliarde metri cubi.  Bulgaria vrea fonduri pentru a reîntregi 63 de kilometri de conductă, pe mărirea capacității stației de comprimare de la Kardam, pentru a mări volumele la granița cu România, mă refer Kardam – Negru Vodă. Alte fonduri vor merge pentru mărirea capacității de interconectare pe reverse flow dintre Bulgaria și Grecia, pentru proiectele grecești între Alexandropoulis și Sidirokastro până la Kulata, dar și pentru câteva stații de comprimare. România vrea să primească bani pentru BRUA 2, plus pentru o stație de comprimare în zona Coroi, în centrul țării, între Onești și Mediaș.”

Sterian a mai spus că, după prezentarea proiectului în fața miniștrilor Energiei la reuniunea CESEC de la Budapesta, ar urma să aibă loc o întâlnire cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, precum și cu noul comisar european responsabil cu politicile energetice.

”Până în data de 18 ianuarie 2025, trebuie depuse proiectele la Fondul de Modernizare de către fiecare țară în parte. La sfârșitul lunii martie se va întâlni grupul țărilor din Fondul de Modernizare (10 țări), la care s- au adăugat Grecia și Portugalia, plus cele trei state neutre – Germania, Olanda și Suedia. La sfârșitul lunii martie vom ști ce finanțări avem și vor începe deciziile de investiții, procedurile de licitații ș.a.m.d. Dacă se respectă calendarul propus, sperăm ca proiectul Coridorului Vertical să fie gata la sfârșitul anului 2026 – începutul lui 2027″, a mai arătat Ion Sterian.

Întrebat de unde va proveni gazul, Ion Sterian a spus:

“Gazele vor veni de la terminalele LNG din Grecia, Turcia, vom avea gaze din Azerbaidjan etc. CEO-ul de la Gastrade ne-a anunțat că terminalul de la Alexandropoulis va fi operațional de la 1 octombrie. Suntem în continuare interesați să intrăm în acționariatul platfomei plutitoare de stocare și regazificare a gazelor naturale (FSRU) Alexandroupolis, dar vrem să intrăm la momentul oportun, când toate condițiile sunt îndeplinite ca să aibă efectul maxim pentru România.”

În cadrul sumitului de la Salonic, s-a mai discutat despre calitatea gazelor din Europa Centrală și de Est și Balcani:

”Am stabilit calitatea gazelor, în special conținutul de metan, pe toată zona ECE. Erau păreri diferite, se discuta despre asta de 2-3 ani de zile la DG Energy, la CESEC. Acum am ajuns la un consens, iar la CESEC se va prezenta conținutul de metan din gaze. Acesta va fi introdus într-un Regulament European, într-un memorandum între toate țările, prin acte adiționale la acordurile de interconectare între toate OTS din zonă, inclusiv Ucraina, Republica Moldova.”

Miercuri, ministrul Energiei Sebastian Burduja a declarat, în cadrul unei conferințe de presă organizate cu prilejul primului Comandament de iarnă din acest an, că, în cazul în care va fi necesar să importăm gaze, avem la dispoziție un coridor vertical care implică mai multe țări:

”Din discuțiile pe care l-am purtat cel puțin cu partenerii din Azerbaidjan, putem apela la importuri de aici. E adevărat, nu există un acord formal acum, dar putem apela la aceste importuri. Gândiți-vă că acel acord s-a făcut în condiții excepționale, în care toată lumea alerga după gaz. Nu era gaz pe piață. Nu este aceeași situație, astăzi. De asemenea, există față de acel moment, capacități adiționale pe Coridorul Vertical, o inițiativă românească a Transgaz, a domnului Sterian, care poate fi operaționalizat astfel încât să aducem gaz din zona Greciei, din zona Turciei, pe acest coridor vertical”.

Coridorul Vertical, considerat o posibilă soluție pentru România, face parte din Coridorul Sud-Nord din cadrul Inițiativei celor 3 Mări (I3M) și are ca scop diversificarea surselor de gaze naturale, precum și creșterea securității aprovizionării cu gaze pentru țările din Europa Centrală, de Est și Balcani. Această inițiativă a fost lansată și susținută încă din 2016 de șeful Transgaz, Ion Sterian.

Proiectul implică colaborarea țărilor din centrul și sud-estul Uniunii Europene – Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria și Grecia – alături de Republica Moldova și Ucraina, pentru a dezvolta o alternativă nouă de furnizare a gazelor în regiune, consolidând astfel securitatea energetică a regiunii.

Coridorul Vertical de Gaze reprezintă un sistem extins de conducte, format din infrastructura actuală și viitoare, care include conducte, terminale de gaz natural lichefiat (LNG) și facilități de stocare.

La începutul acestui an, subsecretarul de stat american pentru resurse energetice, Jeffrey Pyatt, a declarat că proiectul Coridorului Vertical este următorul proiect vizionar pentru dezvoltarea energetică a regiunii.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!