Sfârșitul unei ere marcate de pandemie: până și angajații Zoom sunt chemați să lucreze de la birou
Zoom Video Communications Inc., compania care a dezvoltat una dintre cele mai utilizate soluții de video-conferințe în perioada pandemiei de Covid-19 și grație munca de acasă a putut fi adoptată pe o scară largă la nivel mondial, își cheamă, la rândul său, angajații înapoi în birouri, potrivit reprezentanților companiei, citați de Bloomberg.
Angajații care locuiesc în apropierea unui sediu al companiei trebuie să fie prezenți la birou cel puțin două zile pe săptămână, a transmis o purtătoare de cuvânt a companiei.
”Abordarea hibridă” este cea mai eficientă pentru Zoom, a spus ea, întrucât va oferi angajaților o postură mai eficientă ”pentru a folosi propriile noastre tehnologii, pentru a continua procesul de inovare inoveze și pentru a-i sprijini întru totul pe clienții noștri globali”.
Interfața pentru videoconferințe cu același nume a fost o răsfățată a pandemiei, în condițiile în care sectoare întregi de activitate au fost obligate să comunice virtual, la distanță, pentru a putea să continue să-și desfășoare activitățile curente. De altfel, începând chiar din 2021, pe măsură ce restricțiile pandemice s-au tot diminuat, companii din domenii tot atât de diverse au crescut timpul pe care angajații trebuie să îl aloce săptămânal prezenței fizice la locurile lor de muncă.
Chiar și așa, sunt încă destule spații de birouri sub-utilizate și există semnale în piață că unele posturi ar putea să rămână în regim de muncă la distanță în continuare. De pildă, spaţiile de birouri din nord-estul SUA au atins un vârf de ocupare de abia 24% din timp în prima jumătate a anului, potrivit unei firme de analiză a gradului de ocupare Basking.io.
După perioada sa de glorie, Zoom a avut dificultăţi în a-și continua creșterea în lumea post-pandemie. În vreme ce cotațiile acţiunilor sale au crescut cu 500% din martie şi pană în octombrie 2020, cotaţiile s-au întors la punctul de pornire de dinaintea pandemiei în perioada din octombrie 2020 până acum.
În încercarea de a-și relansa creşterea, Zoom a început să dezvolte un pachet de instrumente software pentru firmele mari, inclusiv produse de colaborare de tip in-office. Astfel, a investit în startup-ul Anthropic, specializat în inteligență artificială, pentru a cuprinde noua tehnologie în software-ul Zoom pentru gestionarea și automatizarea cererilor de servicii pentru clienți.
În timp ce mulți manageri ar vrea ca angajații să se întoarcă la birouri cinci zile pe săptămână, este tot mai clar că munca hibridă va rămâne modul principal de lucru, apreciază directorul executiv al companiei Zoom, Eric Yuan.