Succesul Pokémon Go, de rău augur pentru dezvoltatori. Niantic concediază 8% din angajați


Autor:    -  
toys, pokemon, nature
Fotografie de chrismaguirang pe Pixabay

Timp de citire: 2 minute

După lansarea sa în 2016, jocul Pokémon Go a creat o frenezie fără precedent la nivel global, jucătorii parcurgând cu telefonul în mână, la vânătoare de monstruleți, o distanță cumulată de 8,7 milioane de kilometri doar în primul an. Niantic, compania care a produs jocul pentru mobil, se tot chinuie de atunci încoace să replice succesul jocului lor de debut. Acum, șefii companiei au ajuns la capătul răbdării și au luat decizia de a anula patru proiecte și de a reduce schema de personal în consecință, cu circa 8%, adică 85-90 de angajați, potrivit Bloomberg.

Într-un e-mail intern, CEO-ul companiei, John Hanke, le-a scris angajaților că Niantic ”se confruntă cu o perioadă de criză economică” și că deja a operat reduceri de costuri pe alte paliere, însă eficientizarea operațiunilor nu mai poate continua cu aceeași schemă de personal.

Hanke a adăugat că Niantic este nevoită să continue procesele de eficientizare, pentru a putea rezista oricăror tulburări economice care ar putea să apară.

Printre proiectele anulate se numără jocul ”Heavy Metal”, un joc ”Transformers” anunțat de Niantic în 2021 și ”Hamlet”, un proiect construit în urma unei colaborări cu compania britanică de teatru ambiental Punchdrunk, care a lansat cunoscuta piesă de teatru interactiv ”Sleep No More”. Alte proiecte despre a căror evoluție nu există detalii sunt proiectele cu nume de cod ”Blue Sky” și ”Snowball”.

În mod surprinzător, dacă ne luăm în considerare succesul uriaș al proiectului Pokémon Go, Niantic nu a reușit să continue în același ritm. La începutul acestui an, jocul ”Harry Potter: Wizards Unite” a fost închis la doar trei ani de la lansarea din 2019.

Un purtător de cuvânt al Niantic a transmis:

”Recent am decis să oprim producția pentru unele proiecte și să ne reducem forța de muncă cu aproximativ 8% pentru a ne concentra pe prioritățile noastre cheie. Le suntem recunoscători colegilor care vor pleca pentru contribuția lor la succesul nostru și îi vom sprijini în toată această tranziție dificilă.”


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!