Sună cunoscut? Mâna lungă a Moscovei a pus de un mega-scandal politico-judiciar în Bulgaria

, ,
Autor:    -  
Fotografie de Wesley Tingey pe Unsplash

Timp de citire: 2 minute

Doi miniștri din guvernul fostului premier Kiril Petkov, precum și fostul director general al companiei de stat Bulgargaz, sunt investigați pentru că ar fi generat pierderi de milioane de euro către bugetul statului, după ce Rusia a decis unilateral, anul trecut, întreruperea relațiilor comerciale cu Bulgaria, inclusiv nelivrarea cantităților de gaze naturale contractate de Sofia, transmite publicația Euractiv.com.

Cei acuzați sunt toți oficiali de la nivelul cel mai înalt al statului, având legături strânse cu fostul guvern condus de Petkov, acum co-președinte al partidului ”Continuăm Schimbarea”, care formase guvernul pe o platformă puternic pro-europeană și anti-corupție.

Printre numele vizate de ancheta curentă se numără fostul ministru al Energiei, Alexander Nikolov, viceministrul Energiei Daniel Nikolov, precum și fostul șef al companiei de stat de gaze Bulgargaz, Lyudmil Yotsov.

Cei trei sunt acuzați că ar fi cauzat daune în valoare de peste 44 de milioane de euro companiei de stat de gaze Bulgargaz, după ce furnizorul rus Gazprom și-a încălcat unilateral contractul cu Bulgaria și a oprit furnizarea de combustibil contractat, după care compania bulgară s-a bazat aprovizionarea asigurată de mai multe petroliere americane care furnizau gaze naturale lichefiate (GNL), mai costisitoare. Noul furnizor american a fost obținut de Bulgaria grație asistenței primite din partea UE.

”Esența acuzației este că faptul că Bulgaria a refuzat să se supună șantajului rusesc. Ia ghiciți cine este nemulțumit de asta și de ce! Bulgaria este o țară europeană și, ca atare, își coordonează toate acțiunile cu poziția UE! Iar dacă au uitat cumva… Bulgaria a fost declarată «dușman» de către o altă țară!”, a scris fostul ministrul al Energiei, Alexander Nikolov, pe pagina sa de Facebook.

Cu mai puțin de două luni până la noua rundă de alegeri parlamentare, programate pe 2 aprilie, anunțul Procuraturii de la Sofia a fost citit, în mod evident, în cheie politică, ancheta vizând momentan doar membri ai partidului lui Petkov, ”Continuăm Schimbarea”.

GERB, partidul fostului premier Boyko Borissov, a depus sesizări împotriva oficialilor din guvernul Petkov anul trecut. Recent, membri marcanți ai partidului au anunțat că vor urma anchete care îi vor viza pe adversarii lor politici care făceau parte din fostul guvern Petkov, înainte ca Procuratura să anunțe începerea anchetei.

Totodată, fostul șef al agenției bulgare pentru investiții străine, Stamen Ianev, aflat în relații strânse cu partidul lui Petkov, a fost acuzat în urmă cu două săptămâni că a adus atingere imaginii agenției, potrivit unei plângeri anonime transmise Procuraturii de către Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți, un partid politic cu o mare bază de votanți în rândul comunităților etnice minoritare și cu o istorie bogată în materie de scandaluri de corupție în rândul propriilor membri.

Procuratura a început un alt dosar penal, în luna ianuarie, care îi vizează pe proprietarii companiei de criptomonede Nexo. Unii dintre ei sunt foști și actuali parteneri și cunoscuți ai unui deputat al aceluiași partid, ”Continuăm Schimbarea”.

”Lui Petkov, actualul scandal i se trage de la faptul că nu a îngenuncheat în fața Gazprom”, a declarat expertul în energie și fostul ambasador bulgar la Moscova, Iliyan Vassilev, comentând noile evoluții politico-judiciare din cercurile de la Sofia.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!