Tradiționalul Carnaval de la Veneţia a început. Sunt așteptați peste 100 de mii de oameni
Spectacol pe canalele Veneţiei! A început tradiționalul carnaval la care sunt așteptați să participe peste 100 de mii de oameni. Ediția din acest an stă sub semnul Zodiacului și al celor patru elemente ale naturii. Show-ul a început aseară, cu o paradă, iar astăzi, 100 de bărci cu vâsle au invadat Canal Grande, care s-a fost umplut de culori, decorațiuni și măști.
Tradiționalul Carnaval de la Veneţia a început cu o paradă pe apă, jocuri de lumini, muzică şi acrobații, transmite TVR.
Apoi dimineață s-a dat oficial startul sărbătorilor care se vor încheia pe 21 februarie.
Pe mai multe străduțe din Veneţia au fost amenajate scene pe care au loc piese de teatru, iar spectacole vor fi în toate piețele Lagunei.
Nici în acest an nu va avea loc tradiționalul Zbor al Îngerului, dar revine parada carelor alegorice. Carnavalul de la Veneția are loc de peste 1000 de ani, iar tema acestei ediții este Zodiacul, cu simbolurile pământ, apă, foc și aer.
Străzile Lagunei au fost inundate de culorile fascinante ale costumelor de carnaval și ale măștilor, iar Veneţia s-a transformat într-un teatru în aer liber pentru următoarele două săptămâni