Turnul Eiffel se redeschide, după cea mai lungă perioadă de închidere forțată de după război
Închiderea forțată a emblematicului Turn Eiffel, unul dintre cele mai recognoscibile simboluri ale Parisului, va lua sfârșit astăzi, după nouă luni de când a primit ultimii vizitatori. Aceasta a fost cel mai lung interval de timp din perioada postbelică în care Turnul nu a putut fi vizitat, scrie France 24, citând agenția France Presse.
Primii vizitatori sunt așteptați să intre în Turn la ora locală 12:45. Turnul va funcționa cu o capacitate redusă la 50%, adică maximum 13.000 de vizitatori pe zi, în special din cauza restricțiilor sanitare impuse în privința capacității maxime a lifturilor. De asemenea, pentru moment, vizitatorii trebuie să poarte măşti sanitare şi să păstreze distanţarea fizică, deși vor avea acces doar vizitatorii care pot să arate că au un certificat digital COVID.
Casa de bilete online s-a deschis încă de la 1 iunie, 70.000 de persoane rezervându-și un bilet în acest fel. Dintre ei, jumătate sunt francezi, iar cealaltă jumătate străini, o proporție importantă (15%) provenind din Statele Unite, iar o treime sunt europeni.
În cazul europenilor, cu siguranță ponderea ar fi fost mai mare, dacă nu ar fi fost în vigoare restricțiile de circulație la care trebuie să se supună britanicii, unii dintre europenii cei mai îndrăgostiți de farmecul Parisului. Jean-François Martins, șeful companiei publice locale care operează Turnul Eiffel (SETE – Société d’exploitation de la tour Eiffel), spune că, în această situație, se remarcă o creștere a interesului turiștilor din țările mediteraneene, în special Italia și Spania.
Sfârșitul lungii perioade de închidere coincide și cu o recapitalizare a companiei care administrează celebrul monument, în valoare de 60 de milioane de euro, validată luni de către consiliul său de administrație. Majorarea de capital ar trebui să permită SETE să depășească pierderile masive de aproximativ 70 de milioane de euro estimate pentru 2021, după un deficit contabil de 52 de milioane în 2020, când cifra de afaceri a companiei a scăzut de la 99 de milioane de euro în 2019, la abia 25 de milioane de euro.
Anul acesta, după șase luni întregi în care a fost închis și un al doilea semestru care ar putea să se desfășoare la capacitate cel mult înjumătățită, veniturile pe care SETE le estimează ar putea ajunge la doar un sfert din cele programate pentru un an obișnuit, subliniază directorul SETE, Jean-François Martins.
În această perioadă dificilă, capodopera inginerului Gustave Eiffel, care a primit un maxim anual de vizitatori de aproximativ 7 milioane de persoane în 2014, cu 6,2 milioane de vizitatori în 2019, va trebui să facă față și unei alte provocări: cele 132 de primăveri pe care le împlinește în acest an cer o operațiune de revopsire a turnului.
A 20-a campanie de revopsire din istoria sa a fost suspendată de către autoritățile de mediu la începutul lunii februarie din depășirii concentrațiilor maxim admise de plumb. Deocamdată, campania de revopsire este încă în faza de testare și nu va fi reluată cel puțin până în toamnă.