Închide

2023, unul din anii cu cele mai mari disponibilizări în sectorul bancar după criza financiară globală

Avatar
black and white UNK UNK street sign

Fotografie de Sophie Backes pe Unsplash

Timp de citire: 3 minute

Băncile din întreaga lume au eliminat peste 60.000 de posturi în 2023, care a fost unul din anii cu cele mai mari disponibilizări în sectorul bancar după criza financiară mondială, informează Financial Times, potrivit Agerpres.

În paralel, băncile de investiţii au suferit în 2023 al doilea an de scădere a comisioanelor pe măsură ce numărul tranzacţiilor şi al listărilor publice iniţiale s-a redus, astfel că marile bănci de pe Wall Street nu au avut altă soluţie pentru protejarea marjelor de profit decât să reducă personalul.

“Nu există nicio stabilitate, nicio investiţie, nicio creştere în majoritatea băncilor şi este posibil să fie şi alte disponibilizări”,

spune Lee Thacker, proprietarul firmei de headhunting Silvermine Partners.

Potrivit calculelor făcute de Financial Times, 20 din cele mai mari bănci ale lumii au eliminat cel puţin 61.905 de posturi în 2023, comparativ cu peste 140.000 de posturi eliminate de aceleaşi bănci în perioada crizei financiare mondiale din 2007-2008. Financial Times precizează însă că datele sale nu includ şi restructurările făcute la băncile mici astfel că este posibil ca cifra totală să fie mai mare.

Datele arată că precedentele valuri de disponibilizări semnificative de la bănci, precum cele din 2015 şi 2019, au afectat în principal băncile europene care se străduiau să facă faţă dobânzilor extrem de mici. În 2023 însă cel puţin jumătate din reducerile de posturi au fost efectuate la marile bănci de pe Wall Street, ale căror activităţi de tip investment banking au fost afectate de viteza cu care dobânzile au fost majorate în SUA şi Europa. În multe din aceste cazuri, băncile au inversat pur şi simplu angajările pe care le-au făcut la ieşirea din pandemie, când cererea mare pentru activităţi de tip investment banking a declanşat o cursă pentru atragerea de talente în rândul băncilor de investiţii.

Totuşi, cele mai mari disponibilizări efectuate de o singură bancă au venit după ce grupul elveţian UBS a preluat rivalul Credit Suisse, în luna martie a acestui an. În noiembrie, UBS a dezvăluit că a eliminat deja 13.000 de posturi din întregul grup combinat, care acum are un efectiv total de 116.000 de angajaţi. Însă directorul general Sergio Ermotti a avertizat că 2024 va fi un

“an de cotitură”

pentru fuziunea primelor două bănci elveţiene iar analiştii se aşteaptă ca în lunile următoare să fie anunţate noi programe de disponibilizări.

Pe locul secund în topul băncilor care au făcut restructurări de personal în 2023 se situează grupul american Wells Fargo, care recent a anunţat că şi-a redus efectivele globale cu 12.000 de angajaţi până la 230.000 de persoane. Banca a precizat că numai în trimestrul al treilea a cheltuit 186 de milioane de dolari sub formă de costuri cu salariile compensatorii, în condiţiile în care au fost eliminate 7.000 de posturi.

Alte mari bănci de pe Wall Street care au recurs la disponibilizări mari în 2023 sunt: Citigroup, care a eliminat 5.000 de posturi, Morgan Stanley, 4.800 de posturi, Bank of America, 4.000 de posturi, Goldman Sachs, 3.200 de posturi, şi JPMorgan Chase, 1.000 de posturi. Împreună, marile bănci de pe Wall Street au eliminat cel puţin 30.000 de locuri de muncă în 2023.

Exceptând cazul în care va avea loc o revenire în forţă a activităţilor pe segmentul de investment banking, este puţin probabil ca perspectivele pentru locurile de muncă în industria bancară mondială să se îmbunătăţească în anul următor.

“Ne aşteptăm ca anul 2024 să fie o continuare a poveştii din 2023. Vedem cum băncile devin mai conservatoare”,

susţine Gaurav Arora, director de analiză la firma de servicii financiare Coalition Greenwich.

scroll to top