91 de ani de la Joia Neagră | Marele crah din SUA a generat o criză mondială fără precedent
Pe 24 octombrie 1929 a avut loc cel mai mare crah din SUA, numit și „Joia Neagră”. După acest moment a urmat o criză devastatoare. În 1929, 24 octombrie a picat într-o joi, care a rămas în istorie drept „Joia Neagră”, relatează TVR.
După Primul Război Mondial a urmat o perioadă foarte prosperă, plină de excese, care s-a terminat brusc. Peste o mie de bănci din SUA au dat faliment.
Perioada anilor 1920, decada care a urmat după Primul Război Mondial, a condus la prăbușire, fiind o perioadă de bogăție și exces. Bazându-se pe optimismul postbelic, americanii din mediul rural au migrat spre orașe în număr mare pe parcursul întregului deceniu, sperând să găsească o viață mai prosperă în expansiunea tot mai mare a sectorului industrial al Americii.
În timp ce orașele americane au prosperat, supraproducția produselor agricole a creat disperare financiară larg răspândită în rândul fermierilor americani pe parcursul întregului deceniu. Aceasta ar fi mai târziu acuzată ca fiind unul dintre factorii cheie care au condus la prăbușirea pieței de valori din 1929.
În ciuda pericolelor speculațiilor, s-a crezut pe scară largă că piața de capital va continua să crească pentru totdeauna.
Producţia industrială a scăzut cu peste 65% în numai doi ani, peste 1,5 milioane de ferme nu au mai reuşit să îşi plătească creditele, iar preţurile la produsele fermierilor scad cu peste 60%. Şomajul a ajuns, tot în doi ani, la 14 milioane de oameni, adică circa 38% din populaţia activă a SUA.









