Guvernul a aprobat implicarea României în programul SURE
Şeful Cancelariei primului ministru, Ionel Dancă, a anunţat, că în şedinţa de joi seara a fost adoptat un memorandum pentru implementarea programului SURE prin care România poate avea acces la cinci miliarde de euro pentru cheltuieli făcute în timpul stării de urgenţă şi al stării de alertă, scrie News.ro.
“În cadrul şedinţei de Guvern de ieri a fost discutat şi adoptat un memorandum iniţiat de Ministerul Finanţelor Publice privind implementarea programului SURE în cadrul căruia România poate avea acces la 5 miliarde de euro pentru cheltuieli efectuate pe perioada stării de urgenţă şi de alertă, dar şi ulterior ca urmare a efectelor în domeniul social şi economic generate de pandemia Covid. Astfel, vor putea fi decontate cheltuieli efectuate începând cu 1 februarie 2020, iar asistenţa financiară a Comisiei Europene este valabilă până la 31 decembrie 2022”, a afirmat Ionel Dancă.
Dancă a spus că printre cheltuielile care vor putea fi decontate în acest mod se află cele cu şomajul tehnic şi cu măsurile de protecţia sanitară la locul de muncă. El a precizat că România va contribui la programul SURE cu aproximativ 393 de milioane de euro.









