Allianz Trade: Cât s-ar scumpi petrolul în scenariul cel mai sumbru, de război extins în Orientul Mijlociu?
Războiul din Orientul Mijlociu ar putea determina creșterea cotațiilor barilului de petrol până la 140 de dolari, caz în care economia globală ar ajunge în pragul recesiunii, potrivit șefei diviziei de cercetări economice a grupului Allianz Trade, Ana Boata, care a acordat un interviu pentru Bloomberg TV.
Analista de la Allianz Trade apreciază că un asemenea scenariu ar avea cca. 20% șanse să se întâmple în realitate, în situația în care ostilitățile dintre statul Israel și teroriștii din Hamas s-ar transforma într-un conflict regional mai amplu, în urma căruia livrările de țiței din Orientul Mijlociu ar avea de suferit.
”Impactul direct al acestui scenariu este creșterea prețurilor petrolului. Ne-am putea aștepta ca prețul petrolului să crească de la 90 de dolari pe baril la un vârf de 140 de dolari, iar media pe tot anul viitor să atingă chiar și 120 de dolari”, a spus ea.
Astfel de proiecții arată de ce toți factorii de decizie din marile economii ale globului au atras atenția asupra uriașelor costuri umane, materiale și politice pe care le poate avea extinderea regională a conflictului israeliano-palestinian.
”Este evident că, în cazul unor asemenea prețuri la petrol și, automat, la energie, băncile centrale ar fi mult mai prudente înainte de a trece la un ciclu de reducere a ratelor dobânzilor. Un astfel de scenariu ar putea mări spectrul recesiunii”, a spus Boata.
Creșterea globală în ansamblu ar încetini la aproximativ 2% – aproape de pragul care semnalează contracția, a mai spus ea, adăugând că posibilitatea unui crah dureros al piețelor financiare nu trebuie ignorată:
”Riscurile suverane au crescut, iar aceasta este o realitate, pentru că ratele reale ale dobânzilor sunt în mod clar mult, mult, mult mai mari decât creșterea economică. Una dintre preocupările economiștilor, și ne amintim cu toții foarte bine, este eventualitatea unei repetări a crizei datoriilor suverane din 2012 din Europa – și nu doar din Europa, pentru că chiar și Statele Unite sunt foarte expuse la creșterea plăților în contul dobânzilor. De altfel, niciun guvern din lume nu are planuri clare de ajustare a finanțelor publice”, a mai comentat analista de la Allianz Trade.









