Schengen sau îngheț în case? Se întoarce roata. Austria a ajuns la mila României
Ucraina nu intenționează să prelungească contractul de tranzit al gazelor rusești pe teritoriul său, care urmează să expire la sfârșitul anului 2024, a declarat directorul general al Naftogaz, Oleksiy Chernyshov, într-un interviu acordat serviciului ucrainean al Radio Free Europe/Radio Liberty, potrivit meduza.io.
Cernîșciov a declarat că Ucraina a decis să nu rezilieze prematur acordul, deoarece țările europene se bazează în prezent pe gazul rusesc, adăugând că decizia nu a fost luată de teama unor potențiale procese din partea corporației energetice rusești Gazprom.
Ministrul ucrainean al Energiei, German Galușcenko, declarase anterior că Ucraina își pregătește sistemul de transport al gazelor pentru încetarea tranzitului de gaze rusești.
„Ucraina menţine tranzitul gazelor ruseşti exclusiv cu scopul de a-i sprijini colegii noştri europeni”, a spus Chernyshev pentru a justifica faptul că tranzitul nu a fost întrerupt încă, în pofida războiului.
Însă, o dată ce contractul cu compania rusă Gazprom va expira, la finele lui 2024, din partea Naftogaz nu există „nicio intenţie şi nicio iniţiativă” pentru a-l extinde, a afirmat oficialul ucrainean, subliniind că Uniunea Europeană şi-a stabilit obiectivul de a renunţa complet la consumul de gaze ruseşti până în 2027.
Pe de altă parte, Chernyshev a semnalat că Ucraina este pe locul al treilea în Europa în ceea ce priveşte rezervele de gaze şi are „planuri foarte ambiţioase” pentru a creşte producţia şi a reduce consumul propriu, cu scopul de a putea deveni în următorii ani „un exportator net”.
Naftogaz a denunţat în urmă cu un an Gazprom la Tribunalul Internaţional de Arbitraj, susţinând că gigantul rus plăteşte mai puţin decât s-a stipulat în contract, după reducerea în mod unilateral a volumelor de gaze pe care le transportă via teritoriul ucrainean.









