Noi motive de nervi în trafic: Valea Oltului se închide timp de o lună, pe toată durata zilei
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat miercuri că Valea Oltului se va închide vreme de o lună: nici o mașină nu va mai putea circula pe DN7 pe timpul zilei, ci șoferii vor fi nevoiți să folosească rute alternative, scrie publicația locală Ora de Sibiu. Pe timpul nopții, circulația va fi redeschisă.
Circulația se va închide complet pe Valea Oltului pentru realizarea unor lucrări necesare construirii autostrăzii Sibiu – Pitești. Șoferii nu vor mai circula pe DN7 pe timpul zilei, pe porțiunea cuprinsă între Boița și Râmnicu Vâlcea, în perioada 8 iulie – 9 august.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, va veni vineri pe Valea Oltului pentru a face o constatare în teren. Cert este că Valea Oltului se va închide o lună pentru a putea fi efectuate în siguranță defrișările în vederea continuării lucrărilor la autostradă.
”O să merg vineri cu domnul director Pistol și cu colegii din CNAIR la fața locului. Știți că avem acest lot 2, de pe Sibiu – Pitești, care implică defrișări. Acestea au fost aprobate, aceste lucrări trebuie a fi făcute dacă vrem să facem această autostradă, dacă vrem să nu o facem, nu închidem DN7. Cert este că în acest moment aceste lucrări nu pot fi făcute sub trafic. Asta ar pune în pericol siguranța traficului, viața celor care circulă pe DN7 și asta nu și-o poate asuma nimeni. De aceea, în această lună, din 8 iulie până în 9 august, vor fi făcute aceste lucrări absolut necesare pentru a realiza autostrada Sibiu – Pitești. Mă aștept la cunoscători care vor critica acest lucru. Nu există altă variantă. Am încercat să găsim alte variante, vorbim de înălțimi foarte înalte, care ajung până la 70 de metri, unde trebuie tăiați acești arbori care riscă să ajungă pe carosabil și să pună în pericol circulația. Repet. Vrem autostradă, atunci trebuie să facem aceste lucrări. Există și cealaltă variantă – dar pe care cred că orice om cu scaun la cap nu și-o dorește”, a precizat ministrul Transporturilor.
Pe perioada zilei vor exista rute alternative pe care Ministerul Transporturilor împreună cu poliția rutieră le vor transmite din timp, astfel încât șoferii să le cunoască, a dat asigurări Sorin Grindeanu.









