Silviu Cerna: Deficitul bugetar și datoria publică: cvdratura cercului

Autor: Silviu Cerna, pentru TIM7.ro

Guvernul a prezentat recent Comisiei Europene propunerea ca în 2025 să facă o reformă bugetară, iar începând din 2026, o reformă fiscală, care să ducă la reducerea deficitului bugetar cu 0,74% din PIB în fiecare an, până la nivelul de 2,4% în 2031. Comisia nu s-a pronunțat încă asupra acestei propuneri, dar nici nu a respins-o, cel puțin până în momentul terminării acestui articol. Reprezentanții guvernului s-au grăbit totuși să anunțe că au convins Comisia să nu majoreze impozitele și taxele în 2025. Rămâne de văzut dacă propunerile guvernului vor fi acceptate de către Bruxelles, deoarece finanțele statului român sunt foarte precare și duc țara de râpă, nu doar din punct de vedere financiar.

La sfârșitul acestui an, deficitul bugetar se va apropia, probabil, de 8% din PIB, deși plafonul asumat oficial de guvern prin legea bugetului de stat pe 2024 a fost de 5%, depășind, deci, limita de 3% prevăzută de „Pactul de stabilitate și creștere”. Conform ultimelor estimări, în următorii ani, ponderea deficitului bugetar în PIB se va menține ridicată: 7,9% în 2025, 6,4% în 2026 și 5,7% în 2027.

Aceleași previziuni pesimiste privesc datoria publică, care, la sfârșitul lunii iulie, a ajuns la 52% din PIB, de la 48,8% din PIB la sfârșitul lui 2023, respectiv 35,1% din PIB în 2019 și care va continua să crească, din cauza acumulării deficitelor bugetare. Proiecțiile oficiale indică o creștere accelerată a datoriei publice, la 53% din PIB la sfârșitul anului 2024 și peste 60% din PIB în perioada 2028-2030. O consecință a acestei evoluții este creșterea cheltuielilor cu dobânzile până la 3,5% din PIB în 2031.

În acest context foarte complicat, veștile bune sunt rare și, de aceea, cu atât mai prețioase. O asemenea știre încurajatoare este scăderea ratei anuale a inflației la 4,62% în luna septembrie 2024, de la 5,1% în august și 5,42% în iulie. Acest fapt nu elimină însă riscurile create de creșterea deficitului bugetar și a datoriei publice. Și atunci ce-i de făcut? Mai multe axe, complementare, par inconturabile.

În primul rând, este greșit să se creadă că problemele bugetare și fiscale ale României vor fi rezolvate de creșterea economică și îmbunătățirea colectării veniturilor bugetare. În 2024, PIB-ul României  va crește, probabil, cu 1,7%, sub previziunile oficiale, care au fost aproape tot timpul 3%. Acest ritm efectiv este apropiat de rata medie de creștere înregistrată la nivelul UE, însă aceasta deoarece unele țări (Austria, Suedia, Germania, Letonia, Irlanda și Finlanda) au avut o creștere economică zero sau chiar cu semnul minus. În cazul României, numărul firmelor aflate în dificultate sau dizolvate s-a mărit în ultimul timp, predispoziția „tradițională” pentru consum a populației s-a menținut ridicată, alimentând inflația, iar investițiile – interne și străine – au stagnat. Este posibil ca, în perioada 2025-2027, creșterea economică să fie mai rapidă decât în 2024, însă acest proces nu poate fi durabil, deoarece va fi grevat în continuare de marile dezechilibre – interne și externe – ale economiei României.

Gradul de colectare a veniturilor bugetare este cel mai mic din Europa. Este de dorit, desigur, ca acesta să crească, însă este puțin probabil ca acest lucru să se întâmple în viitorul previzibil, deoarece concepția care stă la baza regimului fiscal conține o serie de erori, administrația fiscală este slab informatizată, iar evaziunea și evitarea plății impozitelor sunt ridicate.

Se poate estima, deci, că creșterea economică și creșterea gradului de colectare a veniturilor statului nu vor fi suficiente pentru a resorbi, chiar și parțial, deficitul bugetar.

În al doilea rând, amploarea ajustărilor bugetare și fiscale necesare face ca obiectivul de 2,4% din PIB privind deficitul bugetar în 2031 să fie puțin credibil. În loc de a cultiva iluzii, ar fi mai bine ca guvernul să recunoască impasul în care se află țara și să argumenteze convingător în negocierile cu Comisia Europeană că are nevoie de o perioadă mai mare pentru a reforma finanțele publice. „Pactul de stabilitate și creștere” și situația geopolitică actuală permit această amânare, în anumite condiții. Solicitarea documentată de către guvernul român și acceptarea de către Comisia Europeană a unei perioade mai lungi pentru efectuarea reformei fiscale sunt, după părerea noastră, esențiale, deoarece amploarea ajustărilor necesare implică o politică bugetară restrictivă în următorii ani, pe care nu este sigur că societatea românească o va accepta și o va putea suporta. Vulnerabilitățile UE, persistența crizelor geopolitice, faptul că Europa tinde să fie depășită de SUA și China constituie toate argumente pentru a cere și obține o flexibilitate mai mare din partea instanțelor europene, fără nicio complezență, desigur…

În al treilea rând, guvernul trebuie să iasă din dilema venituri sau cheltuieli. Căci, consolidarea finanțelor publice necesită atât creșterea veniturilor fiscale, cât și reducerea cheltuielilor bugetare.

În privința impozitelor și taxelor, nu se pune problema opțiunii între întreprinderi și populație, ci a repartizării între cele două categorii de contribuabili a unei părți din sarcina ajustării fiscale. Sunt posibile, de exemplu, revizuirea modului de impozitare a întreprinderilor mici, creșterea impozitelor pe averile „bogaților” (noțiune greu de definit), creșterea TVA pentru anumite produse, eliminarea facilităților privind impozitul pe venit și contribuțiile de asigurări sociale de care beneficiază anumite sectoare, impunerea unor contribuții întreprinderilor care beneficiază de rente create de crizele geopolitice etc.

Lista cheltuielilor publice susceptibile de reduceri substanțiale este, de asemenea, foarte lungă: de la cheltuielile de personal și de asistență socială la subvenții, injecții de capital, ajutoare de stat, scutiri fiscale etc. Pentru stabilirea măsurilor concrete, este necesară o analiză rapidă a eficacității cheltuielilor bugetare, operațiune adesea invocată, însă niciodată realizată cu adevărat. Nu mai este timp pentru comitete, comisii și rapoarte oficiale, care să se termine după mai mulți ani cu concluzii vagi și perimate, ci sunt necesare voință politică, inițiative imediate și acțiune metodică.

În fine, este necesară conștientizarea de către decidenți a ierarhiei priorităților. În relațiile cu Comisia Europeană, România se află de mai mult timp în procedura de deficit excesiv. Acest fapt este grav, deoarece, fără ajutorul Comisiei Europene, această țară nu-și poate susține pe termen lung deficitul bugetar și datoria publică. Însă, în practică, situația României în materie de aplicare a reglementărilor europene este mai puțin constrângătoare: mai multe țări din zona euro au cunoscut derapaje în materie de deficit și/sau datorie și nici una nu a fost sancționată în conformitate cu prevederile „Pactului de stabilitate și creștere”. De asemenea, în ultimul timp, mai multe țări (Franța, Italia, Belgia, Ungaria, Malta, Polonia și Slovacia) au intrat sub incidența procedurii de deficit excesiv. Se poate, deci, presupune că, mai devreme sau mai târziu, va avea loc o revizuire a pactului, ceea ce va permite țărilor membre să facă față provocărilor majore cu care se confruntă.

În concluzie, principala constrângere cu care se confruntă România nu vine de la Comisia Europeană, ci de la situația financiară a țării și de la supravegherea vigilentă a acesteia și, respectiv a politicii fiscale a guvernului de către piețele financiare, investitorii străini și agențiile de rating.