Ajutor de stat de 150 de milioane de euro pentru sistemele de termoficare din țară
Guvernul a aprobat schema de ajutor de stat, de 150 de milioane de euro, pentru sprijinirea investițiilor în dezvoltarea infrastructurii de termoficare.
Ordinul care aprobă schema de ajutor de stat a fost publicat în Monitorul Oficial, iar cele 150 de milioane de euro sunt bani europeni veniți prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM 2014-2020), anunță e-nergia.ro.
Banii pot fi folosiți în două direcții.
- Prima direcție: proiecte integrate de termoficare în șapte orașe – Botoșani, Oradea, Iași, Râmnicu Vâlcea, Bacău, Timișoara, Focșani, “pentru continuarea investițiilor începute în perioada 2007-2013 prin POS Mediu 2007-2013, în vederea asigurării sustenabilității investițiilor inițiale orientate spre îmbunătățirea calității aerului și luând în considerare evoluțiile în domeniul eficienței energetice la nivelul centrelor urbare”.
- A doua direcție: orice alt oraș în afara celor șapte care vine cu proiecte de termoficare integrate, cu excepția localităților din zona București-Ilfov.
De asemenea, nu sunt finanțate proiecte care presupun investiții în prroducția de energie termică, ci doar în distribuție și eficiență energetică. Beneficiarii sunt unitățile administrativ-teritoriale, iar fiecare proiect propus beneficiază de o finanțare de maximum 20 de milioane de euro.
Cei 150 de milioane de euro, bugetul total al schemei, trebuie folosiți în perioada 2020-2023 (inclusiv)









