Viktor Orbán anticipează că ”patrioții” vor mătura ”birocrația dezlănțuită a UE” în 2 sau 3 ani
Premierul maghiar Viktor Orbán a declarat vineri că, în doi sau trei ani, cele mai importante țări ale Uniunii Europene vor avea guverne naționaliste sau ”patriotice”, denumire dată familiei politice ce reunește forțe ultranaționaliste sau de extremă dreapta, informează agenția de presă EFE, citată de Agerpres.
”Asta este ceea ce ne dorim. Va fi bine”,
a declarat premierul ungar Viktor Orbán.
El a explicat că, în prezent, există o ‘mișcare’ în întreaga Uniune Europeană ce vizează recuperarea competențelor naționale pe care ”birocrația de la Bruxelles le-a luat într-un mod neconstituțional”.
Viktor Orbán a adăugat că, dincolo de familia politică promovată parțial de el, Patrioții, există și alte ”familii de partide care sunt frații noștri”.
Printre membrii Patrioților se numără Vox din Spania, Adunarea Națională condusă de Marie Le Pen în Franța, Liga italiană și FPÖ-ul austriac.
Deși nu i-a numit, premierul ungar a sugerat că se referă la grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR), care include Frații Italiei, condus de prim-ministrul Georgia Meloni, și Europa Națiunilor Suverane, din care face parte partidul german AfD.
”Toți împreună, ungari, francezi, italieni, polonezi, dorim să ni se restituie drepturile care ne-au fost luate în mod neconstituțional”,
a subliniat Orbán.
Potrivit lui Orbán, ”cea mai mare problemă este faptul că prerogativele naționale sunt subminate în UE”, în principal de către birocrația de la Bruxelles, care se amestecă în treburile locale.
”Birocrația a fost dezlănțuită în UE”,
a subliniat prim-ministrul Ungariei.
Viktor Orbán și-a reiterat, de asemenea, opoziția față de aderarea Ucrainei la UE, afirmând că o țară aflată în război nu ar trebui să fie lăsată să adere, având în vedere că economia europeană stagnează.
”Ucraina nu are dreptul să adere la UE, are doar dreptul de a solicita aderarea, iar apoi noi decidem”,
a reiterat premierul ungar, considerat unul dintre liderii europeni cei mai apropiați de Moscova.









