Desant MAGA la Cluj? Toate indiciile organizatorilor duc spre prezența lui Kanye West la Untold X
- Mai sunt doar câteva zile până la debutul ediției aniversare Untold X și organizatorii păstrează tăcerea în privința artistului-surpriză care va urca pe scenă vineri, 8 august, imediat după show-ului celebrului Post Malone.
- Totuși, câteva indicii puse la dispoziția publicului au înfierbântat mințile fanilor Untold. Aceștia cred că artistul ar fi 21 Savage, bun colaborator al lui Post Malone și Metro Boomin, protagonistul de sâmbătă seara, dar și alți rapperi americani de succes, în persoana lui Travis Scott sau Kendrick Lamar, ultimul aflat în concert pe 6 august în apropiere, la Varșovia, iar pe 9 august în Suedia. Cu toate acestea, niciunul din cei doi nu au 60 de milioane de ascultători lunar pe Spotify, unul din indiciile comunicate.
- Redacția AFACERI.news face propriul pariu și mizează pe prezența lui Kanye West pe mainstage-ul Untold, deoarece acesta bifează toate hint-urile date de organizatori: este un nume uriaș demn de o ediție aniversară, postează mai des pe Instagram din luna mai încoace, încheie concerte cu tălpile goale și are, ce să vezi, 59,9 milioane de ascultători lunar în Spotify.
- În plus, nu mai departe de primăvara acestui an, nonconformistul susținător MAGA a pus România pe lista scurtă a posibilelor țări care i se par tentante pentru a investi sau a-și muta afacerile.
Rapperul și producătorul muzical american Kanye West intenționează să obțină o viză de afaceri sau antreprenoriat în România, Letonia și Slovacia, considerând că viitorul său în America de Nord este „limitat” din cauza numeroaselor controverse publice, relata în martie The U.S. Sun.
Presa relatase că investițiile sale imobiliare, evaluate la milioane de dolari, se prăbușesc, afectându-i totodată șansele de a susține concerte live sau de a-și recâștiga sponsorii care au încetat colaborarea cu el în ultimii ani.
De asemenea, încercările eșuate ale artistului de a achiziționa terenuri vaste în Africa și Europa, unde intenționa să organizeze festivaluri, i-au complicat și mai mult planurile de relansare pe scena internațională.
„Simte că în SUA viitorul său este restricționat din multe puncte de vedere și caută o soluție pentru a-și continua viața și afacerile într-un loc unde să fie apreciat și să se exprime liber. În Statele Unite, simte că toată lumea îi întoarce spatele. Vede Uniunea Europeană ca pe o nouă oportunitate pentru libertate și antreprenoriat. Se simte binevenit în Europa și este hotărât să-și relocheze și să-și conducă proiectele acolo”,
a declarat o sursă apropiată lui West.
Aceeași sursă subliniază că artistul este „fascinat de Europa” și că soția sa, fiind de origine italiană și deținând cetățenie UE, ar putea facilita acest proces.
Potrivit The U.S. Sun, un consultant european în investiții și administrație a confirmat că a fost contactat pentru a explora oportunități pentru rapper.
„Kanye este extrem de determinat să-și găsească o nouă casă în străinătate și să-și atingă obiectivele. Orice țară europeană care îi va oferi viză sau cetățenie va fi binevenită pentru el. Este frustrat de situația sa din SUA, unde simte că nimeni nu mai vrea să colaboreze cu el, dar nu dorește să rămână inactiv”,
a declarat consultantul.
West deține afaceri în industria cosmetică și imobiliară și a câștigat aproximativ 170 de milioane de dolari din colaborarea cu Adidas, unde a lansat propria linie vestimentară și de pantofi sport. În plus, casa sa de producție discografică, Good Music, este estimată la 90 de milioane de dolari.
Clujul este recunoscut ca un teritoriu fertil investițiilor imobiliare, iar administrația locală este foarte favorabilă proiectelor de dezvoltare de acest gen. Dacă punem cap la cap indiciile organizatorilor cu declarația Ioanei Chereji, director de comunicare al festivalului Untold care spunea deunăzi că “Este ultima ediție a Untold așa cum îl știm”, putem să ne gândim că am putea avea începând de anul următor un festival în care Kanye West să fie chiar investitor în compania care organizează Untold la Cluj și Dubai, Neversea la Constanța, Massif la Brașov sau Kapital la București.
Kanye West, contestat într-o țară din fostul bloc european comunist
Un festival de rap care, potrivit organizatorilor, urma să fie singurul concert din Europa în acest an al controversatului rapper american Kanye West a fost anulat. Organizatorii festivalului Rubicon din Slovacia au anunțat că evenimentul, programat pentru 18-20 iulie a fost anulat „din cauza presiunilor externe și a problemelor logistice”, conform BBC.
Grupuri de protestatari au organizat o petiție împotriva apariției lui West din cauza declarațiilor antisemite și pro-naziste pe care le-a făcut în ultimii ani.
Între timp, mass-media slovacă a dezvăluit că locul de desfășurare era încă un câmp de grâu necosit la periferia orașului Bratislava.
Artiștii rap slovaci au început să se retragă, urmați de unul dintre cei doi organizatori. În cele din urmă, West însuși – cunoscut acum oficial sub numele de Ye – a șters o postare de pe Instagram în care anunța concertul.
Contul de Instagram al festivalului a anunțat:
“Cu regret vă anunțăm că Rubicon Festival nu va avea loc anul acesta. Nu a fost o decizie ușoară. Din cauza presiunii mass-media și a retragerii mai multor artiști și parteneri, nu am putut organiza festivalul la standardul de calitate pe care îl meritați.”
West a provocat efectiv propria sa excludere din industria muzicală mainstream prin postarea unei serii de tirade antisemite, declarându-se nazist și lansând o melodie intitulată Heil Hitler, care glorifica liderul nazist. La scurt timp după lansarea sa în mai, West a afirmat că „a terminat cu antisemitismul” și a lansat o nouă versiune a melodiei Heil Hitler, intitulată Hallelujah. Noua melodie a înlocuit referirile anterioare la nazism cu versuri legate de creștinism.
Un artist uriaș, demn de o ediție aniversară
Ye, născut Kanye Omari West la 8 iunie 1977, este un rapper, cântăreț și producător muzical american. Una dintre cele mai proeminente figuri din hip-hop, el este cunoscut pentru stilul său muzical variat și comentariile sale culturale și politice polarizante. Deși este considerat pe scară largă unul dintre cei mai mari rapperi din toate timpurile, realizările sale artistice au fost adesea umbrite de personalitatea sa publică controversată.
Unul dintre cei mai bine vânduți artiști muzicali din lume, cu 160 de milioane de discuri vândute, West a câștigat 24 de premii Grammy, ceea ce îl face al 12-lea cel mai premiat artist din toate timpurile. Printre alte distincții se numără un premiu Billboard Artist Achievement Award, un record comun de trei premii Brit Awards pentru cel mai bun artist solo masculin internațional și premiul Michael Jackson Video Vanguard Award.
West deține recordul comun (împreună cu Bob Dylan) pentru cele mai multe albume (4) care au ocupat primul loc în sondajul anual al criticilor Pazz & Jop. Revista Time l-a numit unul dintre cei mai influenți 100 de oameni din lume în 2005 și 2015.
Opiniile sincere ale lui West au beneficiat de o acoperire mediatică semnificativă. El a fost deseori sursa unor controverse din cauza comportamentului său pe rețelele de socializare, la galele de premiere și în public, precum și din cauza comentariilor sale despre industria muzicală și cea a modei, politica americană, rasă și sclavie. Credința sa creștină, căsătoria sa mediatizată cu Kim Kardashian, conflictele cu Taylor Swift și Drake, precum și sănătatea sa mintală au fost, de asemenea, subiecte de interes pentru mass-media.
În 2020, West a condus o campanie prezidențială independentă fără succes. Începând din 2022, West a fost condamnat pe scară largă și a pierdut sponsori și parteneriate din cauza opiniilor sale exprimate public.
Un muzician extrem de talentat, dar și un personaj care a avut întotdeauna ceva de spus. Și de multe ori a făcut-o fără perdea, fapt care i-a adus prea mulți critici și dușmani.









