Finanțele anunță o nouă formulă de taxare a multinaționalelor, pentru a opri exportul de profituri
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare a anunțat miercuri, într-o conferință de presă, noi măsuri de reformă fiscală, printre care crearea unei noi formule de taxare a multinaționalelor, în condițiile în care, cu o zi în urmă, avertiza că autorităţile fiscale trebuie să pună stop firmelor care trag de timp cu plata taxelor şi cer la nesfârşit eşalonări, fără intenţia reală de a plăti, transmite Digi24.ro.
În evidențele ANAF, există categorii de cheltuieli ale multinaționalelor în relația cu persoanele afiliate, a subliniat Alexandru Nazare, adăugând că ”vorbim despre cheltuieli de administrare, proprietate intelectuală, dobânzi intragrup și cheltuieli de consultanță”.
”Aceste cheltuieli apar în momentul de față în evidențele pe care aceste companii le raportează. Noi vrem ca de acum înainte să ne raportăm în special la acele cheltuieli care sunt susceptibile – ca să nu spun pricinoase – ale multinaționalelor, prin care, în mod tradițional, se transferă profituri”,
a subliniat ministrul Finanțelor.
Astfel, Nazare a explicat că se dorește, în cadrul ministerului său, o schimbare a atitudinii – de la o taxă pe cifra de afaceri a unei multinaționale, care, în fapt, îi oprește creșterea economică, previne investițiile acelei companii, la o taxă care să vizeze exact zona prin care multinaționala respectivă își exportă profitul.
”Ca atare, pe aceste patru categorii, pe care le-am identificat deja, avem un volum calculat pentru 2024 de aproape 15 miliarde de lei în relația cu afiliații. Astfel, am creat o nouă formulă de taxare, inspirată de taxa deja folosită în SUA – The Base Erosion and Anti-Abuse Tax (BEAT) Ce depășește 3% să fie declarat nedeductibil”,
a subliniat Nazare.
Ministrul Finanțelor a anunţat marţi că a solicitat Fiscului să demareze controale de integritate în cazul unor companii mari care au tergiversat plata obligaţiilor fiscale şi asupra cărora există suspiciuni de fraudă.
Nazare a amintit despre decizii succesive de eşalonări, restructurări, înlesniri şi amânări la plată, ce datează de mulţi ani, plus suspendări şi contestări obţinute în instanţe, în condiţii cel puţin discutabile.
Potrivit acestuia, în unele dintre cazuri, au existat situaţii ce au culminat cu intrarea în concordat preventiv a companiei în cauză, blocând posibilitatea ANAF de a executa silit.









